Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alexandru Rafila, depășit de situație? Sindicaliștii din sănătate anunță că fac grevă, în timp ce ministrul nu crede că 'în sănătate va fi vorba despre o grevă'

Vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Mircea Ciocan, nu crede că promisiunile primite din partea guvernanţilor se vor realiza imediat, sunt lucruri care necesită timp, precizând că programul de acţiuni sindicale va continua până la rezolvarea integrală a acestora. El a precizat că sindicaliştii din sănătate nu cred în cuvinte, ci în fapte şi toate promisiunile angajate în ultimele zile trebuie transpuse în acte normative.

Mircea Ciocan a vorbit, miercuri, la Prima News, despre revendicările sindicaliştilor din Sănătate. “Colegii noştri lucrează mult sub normativul de personal, se aşteaptă personal proaspăt să intre în sistem pentru a putea ieşi din această situaţie de suprasolicitare a personalului, iar ei, după ce au promis că nu vor prinde sistemul de sănătate în această ordonanţă, au venit cu ea şi nu au făcut nicio excepţie. Era una din revendicări. Aplicarea legii salarizării unitare este cea mai importantă aşteptare a membrilor noştri de sindicat pentru că deja de şase ani se aşteaptă intrarea în normalitate pentru a elimina inechităţile care s-au produs datorită creşterilor salariale etapizate în sistemul public, lipsa contractului colectiv de muncă atât la nivelul sistemului de sănătate, cât şi în cel de asistenţă socială. Pentru ambele sectoare s-au declanşat conflictele colective de muncă”, a explicat Mircea Ciocan, informează News.ro.

El a menţionat că săptămâna viitoare va avea loc o grevă de tip japonez.

“Vom începe săptămâna viitoare cu greva de tip japonez, cu purtarea de banderole. Este o modificare a programului iniţial pentru că era prevăzut iniţial ca pe data de 8 iunie să fie greva de avertisment de două ore, urmând ca din 15 iunie să se declanşeze greva generală pe o perioadă nedeterminată. Acest lucru a fost comutat în ultima şedinţă de Consiliu Naţional, iar astăzi, după ora 11, va avea loc şedinţa Consiliului Naţional unde vom discuta evoluţia ultimelor discuţii purtate ieri la Palatul Victoria de către echipa Sanitas cu premierul Ciucă şi ultima discuţie la Ministerului Muncii, în cursul zilei de luni, care tot aşa a fost purtată de către colegii noştri. Nu cred că sunt promisiuni care se vor realiza imediat, sunt lucruri care necesită timp şi Federaţia Sanitas va continua programul de acţiuni sindicale până la rezolvarea integrală a lor. Nu credem în cuvinte, în promisiuni, credem doar în fapte şi pentru asta va trebui să vedem transpuse în acte normative toate promisiunile angajate în aceste zile. Vom continua cu activităţile, probabil cu un alt calendar, dar cu siguranţă ele vor continua”, a mai afirmat Mircea Ciocan.

Poziția ministrului Sănătății

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat miercuri că nu crede că în sănătate va fi o grevă aşa cum se întâmplă în sistemul de educaţie şi a dat asigurări că discrepanţele salariale între categoriile de personal vor fi rezolvate, "dar nu toate acum", informează Agerpres.

"O să avem o nouă lege a salarizării. Şi acesta este un lucru care s-a discutat ieri, eliminarea unor discrepanţe care există în actuala lege a salarizării care face ca, de exemplu, un asistent medical să aibă venituri care îl aduc foarte aproape de alte categorii care au în mod evident responsabilităţi mult mai mici în actul medical. (...) Nu cred că în sănătate va fi vorba despre o grevă, nu ne dorim aşa ceva. (...) În noua lege a salarizării va exista o reaşezare care să aducă asistenţii medicali în primul rând în poziţia lor. Va exista o revendicare salarială care va fi îndeplinită. Va elimina o anumită discrepanţă care există între cei din personalul auxiliar, care au ajuns în celebra Anexă 2 şi care au ajuns la maximul salarizării, şi anumite categorii care nu au primit încă aceste sporuri. Această discrepanţă va fi realizată în perioada imediat următoare", a afirmat ministrul.

El a spus că a avut discuţii atât cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas, cât şi cu cei ai Solidarităţii Sanitare.

"Ne-am înţeles asupra majorităţii punctelor. (...) Avem răspunsuri pozitive. Începând cu ocuparea posturilor în sistemul de sănătate, continuând cu semnarea contractului colectiv de muncă, cu tichetele pentru vacanţă care ar putea să fie plătite din alte surse, inclusiv ne gândim să vedem cum putem să eliminăm anumite inechităţi în acordarea unor sporuri. Problemele nu pot fi rezolvate toate acum. Au înţeles colegii de la sindicate. Deschiderea la Ministerul Sănătăţii a fost permanentă. Avem o relaţie de colaborare extrem de bună. (...) Este dreptul fiecăruia să protesteze, au multe revendicări care sunt justificate, dar care nu se pot rezolva toate dintr-o dată", a susţinut Rafila.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.