Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Începe un mare experiment: 4 oameni vor locui timp de un an pe Marte

news.cgtn.com
marte univers spatiu terra planeta

Agenţia spaţială americană (NASA) a anunţat că este în căutarea a 4 voluntari motivaţi pentru o simulare de un an a vieţii pe Marte, transmite sâmbătă DPA, informează Agerpres.

Începând din primăvara anului 2025, 4 voluntari vor petrece 12 luni în cadrul simulării "Mars Dune Alpha", ce se va desfăşura la Houston, Texas. Situl măsoară 160 de metri pătraţi şi este modelat după conceptul unei staţii de cercetare de pe planeta Marte. Staţia de cercetare va fi o construcţie modulară, realizată prin imprimare 3D, amplasată la Centrul Spaţial Johnson din Houston.

Programul este conceput să stimuleze condiţiile şi provocările unei misiuni cu echipaj uman pe Planeta Roşie, printre care administrarea unor resurse limitate, defecţiuni ale unor echipamente şi sisteme, întârzierea comunicaţiilor şi alţi factori de mediu ostili. Printre sarcinile care le vor reveni celor 4 voluntari se numără ieşiri autonome la suprafaţa planetei, operaţiuni cu roboţi, menţinerea habitatului şi creşterea unor culturi.

NASA vrea să trimită echipaj uman pe Marte

Aceasta va fi cea de-a doua astfel de simulare, ce face parte din programul ''CHAPEA'' (Crew Health And Performance Exploration Analog) al NASA, menit să pregătească viitoarele misiuni cu echipaj uman pe această planetă.

Persoanele interesate pot aplica până la data de 2 aprilie, conform NASA. Voluntarii trebuie să aibă licenţă în domeniul ştiinţelor naturale, să aibă vârsta între 30 şi 55 de ani, să fie "sănătoşi şi motivaţi", nefumători şi să fie cetăţeni americani sau să dispună de viză de şedere permanentă în SUA. De asemenea, trebuie să fie vorbitori fluenţi de limba engleză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.