Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Închisoare pe viață pentru torționarul Alexandru Vișinescu

Alexandru_Visinescu

Torționarul Alexandru Vișinescu ar putea fi condamnat la închisoare pe viață, întrucât procurorii au cerut, pe numele acestuia, să fie emisă pedeapsa maximă.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a anunţat, la 18 iunie, că Vişinescu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea de infracţini contra umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

IICCMER a descoperit că Vişinescu s-ar face vinovat de moartea a 12 deţinuţi politici. În cei şapte ani în care a condus penitenciarul, acesta ar fi instaurat un regim de tortură şi teroare.

Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, "a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic"

În perioada în care la conducerea Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost Alexandru Vişinescu, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate, potrivit Parchetului instanţei supreme.

"Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate", au scris procurorii, în actul de sesizare a instanţei.

Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese chiar dintr-o notă a lui Vişinescu adresată Consiliului Securităţii Statului din 1967, erau foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL, foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive, foste cadre de conducere după 23 August 1944, foste cadre MAI după 23 August 1944, foşti conducători ai diverselor secte religioase şi alte cazuri mai izolate.

"Condiţiile de viaţă din Penitenciarul Râmnicu Sărat, aşa cum reies din documente şi au fost descrise şi de foştii deţinuţi, au creat premisele apariţiei unor afecţiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vişinescu Alexandru", au mai arătat procurorii, în rechizitoriu.

Regimul impus de Vişinescu în Penitenciarul Râmnicu Sărat nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea zece ani.

"Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic", au precizat procurorii.

Din documentele studiate de anchetatori până în prezent, au fost identificaţi 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în mandatul lui Vişinescu.

"De menţionat este şi faptul că regulamentele în materia condiţiilor de detenţie ce erau în vigoare în acea perioadă alcătuiau doar premisele organizării regimului de exterminare în penitenciare şi colonii de muncă, sau îl îmbrăcau într-o formă oficială, în timp ce măsurile concrete luate pentru anihilarea deţinuţilor politici erau lăsate în grija comandanţilor de penitenciare şi doar amendate prin ordine şi recomandări neoficiale venite pe linie de partid", potrivit rechizitoriului.

Procurorii au precizat că organizarea şi funcţionarea regimului de exterminare, neputând fi reglementate prin acte oficiale, depindeau de eficacitatea şi inventivitatea comandanţilor de penitenciare, dar şi de obedienţa acestora şi fidelitatea arătată faţă de partid.

"Repartizarea la conducerea penitenciarelor se făcea şi prin raportare la calitatea deţinuţilor politici şi interesul Partidului pentru eliminarea lor rapidă. Se remarcă faptul că în cadrul Penitenciarului Râmnicu Sărat erau încarcerate preponderent personalităţi ale vieţii politice, lideri ai partidelor istorice, fapt ce a determinat necesitatea numirii unui comandant de penitenciar experimentat în reeducare şi de încredere. Aşa se explică duritatea extremă a comandantului Alexandru Vişinescu şi rezultatele tulburătoare obţinute în procesul de exterminare pus la punct de acesta", au mai scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

Înainte de a fi numit în funcţia de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu a deţinut poziţii în sistemul penitenciar, activând în unităţile Mislea şi Jilava, la începutul anilor '50.

Vişinescu a lucrat în cadrul grupei operative a închisorii în perioada decembrie 1954 - aprilie 1956. Decizia autorităţilor de a dezafecta penitenciarul Râmnicu Sărat l-a propulsat pe fostul comandant în funcţia de inspector în cadrul aparatului central al Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Ulterior, între 1965 şi 1976, a deţinut funcţii de conducere în cadrul închisorilor Ploieşti şi Ilfov şi a predat la şcoala de subofiţeri de penitenciare.

În prezent, el trăieşte într-un bloc din centrul Capitalei, cu o pensie de peste 3.200 de lei pe lună.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.