Incident ȘOCANT - Procuror BĂTUT în urma unei altercații în trafic - Agresorul s-a făcut nevăzut

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 05-10-2018

Actualizat: 05-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Polițiștii din Dâmbovița caută un bărbat care vineri a lovit un procuror și i-a furat telefonul mobil, în urma unei altercații care a avut loc în trafic. Cei doi s-au luat la ceartă în plină stradă, scrie Mediafax.

Reprezentanții Poliției Dâmbovița au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că polițiștii din orașul Răcari au fost sesizați, prin 112, despre faptul că un bărbat a fost lovit, iar apoi i s-a furat telefonul mobil.

Surse judiciare au declarat că bărbatul agresat este un procuror care mergea spre serviciu când a avut o altercație în trafic. Se pare că procurorul și un alt șofer au coborât din mașini și s-au luat la ceartă, iar procurorul ar fi fost lovit cu pumnul în piept.

”Din primele cercetări a reieșit că, în urma unui incident în trafic, un bărbat de 42 de ani ar fi lovit partea vătămată și ar fi produs avarii la autoturismul acesteia. De asemenea, bănuitul i-ar fi sustras telefonul mobil. În urma agresiunii, victima nu a suferit leziuni”, a informat Poliția Dâmbovița.

Citește și: Andreea Esca, DETALIU care l-a ULUIT pe Mircea Badea: ' Poate crede că s-a schimbat Codul Penal și e ilegal?!'

 

Polițiștii din Dâmbovița fac cercetări pentru distrugere, furt și loviri sau alte violențe.

Presupusul agresot a fost identificat și este căutat la această oră.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri