Incident într-un avion care zbura pe ruta Paris - Iași: o femeie a fost transportată de urgență la spital

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 16-04-2019

Actualizat: 16-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O pasageră într-un avion care circula pe ruta Paris - Iaşi a fost preluată marţi de un echipaj SMURD şi dusă la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul "Sf Spiridon", a informat coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, informează Agerpres.

Citește și: Primar PSD, condamnat la patru ani de închisoare

Potrivit sursei citate, membrii echipajului de la bordul aeronavei au solicitat ajutorul unui echipaj medical pentru o pasageră, cetăţean francez, în vârstă de 50 de ani, pentru că ar fi semiconştientă.

"După aterizarea avionului pe aeroportul Iaşi a fost preluata de echipajul SMURD care a intervenit cu o autospecială de terapie intensivă mobilă. Diagnosticul este sindrom vertiginos sever şi a fost dirijată către Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul 'Sf. Spiridon' din Iaşi. Starea ei este stabilă. Pacienta se află în curs de investigaţii şi tratament", a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri