Un camion uşor a intrat, joi, într-o piaţă din Coreea de Sud şi a accelerat necontrolat pe o distanţă de 150 de metri, rănind 20 de persoane, dintre care două sunt în stare de inconştienţă, au declarat oficialii serviciilor de urgenţă, notează Reuters, potrivit news.ro.
Incidentul a avut loc într-o piaţă situată în Bucheon, la aproximativ 20 km vest de capitala Seul, a declarat un reprezentant al pompierilor într-o conferinţă de presă televizată.
Şoferul nu se afla în stare critică şi nu era sub influenţa alcoolului când a fost testat de poliţie, a declarat un oficial al poliţiei în cadrul conferinţei de presă.
Poliţia va preda vehiculul anchetatorilor pentru a încerca să identifice cauza accidentului, a declarat oficialul.






























Comentează