Incident VIOLENT la bordul unui avion: piloții au fost obligați la o manevră periculoasă

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 02-04-2017

Actualizat: 02-04-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un avion al companiei Lufthansa care venea de la Los Angeles a fost nevoit să facă o escală în Islanda din cauza unei pasagere agresive, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al companiei aeriene, relatează DPA.

Citește și: Kovesi a declanşat RĂZBOIUL între Putere şi Opoziţie: 'Vor să scoată dinţii procurorilor'

Citește și: Planul secret al lui Liviu Dragnea a fost DEVOALAT la Antena 3: 'A fost regizat'


Femeia a fost scoasă din aeronavă după aterizarea neprevăzută şi predată autorităţilor locale, a precizat purtătorul de cuvânt.

Ceilalţi 259 de pasageri şi 16 membri ai echipajului şi-au continuat drumul spre sudul Germaniei, unde au aterizat cu o întârziere de aproximativ o oră şi jumătate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri