Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Incidentele de la Sfântu Gheorghe au fost provocate de un fan dinamovist, care a furat steagul Ungariei din zona suporterilor lui Sepsi

Inquam Photos / Sandor Manases
Inquam bătaie Dinamo jandarmi

Incidentele de la meciul Sepsi - Dinamo, scor 2-0, de la Sfântu Gheorghe, au fost provocate de un fan al echipei bucureştene, care a furat un steag al Ungariei de pe gardul din zona suporterilor echipei gazdă, potrivit înregistrărilor video publicate de Digi Sport.

ÎNFIORĂTOR Un copil a fost CARBONIZAT în timp ce juca fotbal: TRAGEDIA s-a întâmplat la Botoșani

După golul al doilea, din minutul 90+1, un suporter îmbrăcat în negru, la fel ca fanii echipei Dinamo, a intrat pe teren, a mers în zona suporterilor locali şi a furat steagul Ungariei. Stewarzii l-au aleargat pe suporterul dinamovist, care a traversat terenul, fiind prins cu dificultate de forţele de ordine, nu înainte să apuce să şuteze în mingea de pe teren.

Probabil pentru a încerca să-şi apere colegul de galerie, fanii dinamovişti au rupt gardul care separă tribuna de teren, încercând să pătrundă pe gazon.

Stewarzii au intervenit cu spray-uri lacrimogene, printre cei afectaţi de gazul iritant fiind şi directorul general al oaspeţilor, Ionel Dănciulescu, aflat în zona galeriei "alb-roşii", pentru a încerca să calmeze spiritele.

Câţiva jucători dinamovişti au fost afectaţi şi ei de gazele lacrimogene, din cauza faptului că au mers spre galerie pentru a încerca să-i calmeze pe suporteri.

Şi antrenorul FC Dinamo, Florin Bratu, s-a îndreptat cu rapiditate spre fanii echipei sale cu scopul de a-i face să revină în tribune. El a declarat că s-a temut pentru Ionel Dănciulescu, aflat în mijlocul incidentelor de la Sfântu Gheroghe, relateaza news.ro

"Nu am văzut exact ce s-a întâmplat. Din păcate s-a dat cu gaze, Dănciulescu a fost cel mai afectat, mi-a fost uşor teamă pentru el, de aceea m-am dus acolo. S-a terminat cu bine, Danciu şi-a revenit şi asta e cel mai important", a declarat Bratu, la Digi Sport.

Meciul a fost întrerupt câteva minute, timp în care forţele de securitate au evacuat terenul de persoanele neautorizate să pătrundă în această zonă.

Ria, ria, Ungaria", au strigat fanii locali, care au mai scandat de-a lungul partidei de numeroase ori "hoţii, hoţii" şi "ruşine".

Iniţial, directorul general al FC Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat că incidentele de la Sfântu Gheorghe ar fi fost provocate de faptul că un fan al gazdelor a fluturat un steag al Ungariei în zona galeriei "alb-roşii". Ulterior, el a revenit şi a admis că este posibil ca un fan dinamovist să fi intrat în posesia steagului Ungariei şi să fi declanşat incidentele.

"În afară de nişte gaze lacrimogene luate în faţă şi pe căile respiratorii şi câteva şuturi în fund, sunt ok. Nu ştiu de la cine am luat şuturile, erau nişte stewarzi acolo. Eu nu voiam decât să-i bag înapoi pe suporterii noştri. Nu a fost ceva ieşit din comun. A plecat totul de la un fan al lui Sepsi, care a venit cu steagul Ungariei ostentativ chiar în faţa galeriei lui Dinamo. Nu a plecat de la noi, chiar vreau să-i felicit pentru comportamentul pe care l-au avut de-a lungul meciului. Probabil dacă suporterul nu venea ostentativ nu s-ar fi întâmplat nimic. Eu am vrut doar să-i calmez şi să nu degenereze", a declarat Dănciulescu, la Digi Sport.

"Am înţeles că steagul ar fi fost luat de cineva de la noi din galerie, nici nu ştiu, e o confuzie totală. O să mă interesez să văd care e realitatea", a precizat Dăciulescu, în a doua intervenţie la postul citat.

Dinamo a fost învinsă, luni, la Sfântu Gheorghe, cu 2-0 (1-0), de Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a VIII-a a play-out-ului Ligii I.

Golurile au fost marcate de Tandia, în minutele 30 şi 90+1.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.