Încrederea în economia zonei euro a scăzut în septembrie pe fondul tensiunilor comerciale globale care au afectat încrederea în industrie, însă în cel mai mare sector, al serviciilor, aceasta s-a îmbunătăţit, dispersând temerile privind scăderea activităţii economice, transmite Reuters.
Potrivit datelor publicate vineri de Comisia Europeană, indicele sentimentului economic (ESI) a scăzut în septembrie la 101,7 puncte, de la 103,1 puncte în luna precedentă. Este cel mai scăzut nivel din februarie 2015.
Cifra comunicată de Executivul comunitar este mai mică decât estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, care se aşteptau la un uşor declin, până la 103 puncte.
Scăderea încrederii în economia zonei euro a rezultat în urma unei "substanţiale deteriorări" a încrederii în industrie, deoarece fabricile profilate pe export au avut de suferit din cauza escaladării tensiunilor comerciale globale, a precizat Comisia Europeană.
Încrederea în industrie a scăzut luna aceasta la minus 8,8 puncte, de la minus 5,8 puncte în august, ajungând la cel mai redus nivel din iulie 2013. Declinul a fost provocat de scăderea semnificativă a încrederii în industria germană, unde indicatorul a ajuns la minus 15,6 puncte, de la minus 11,2 puncte în august, cel mai scăzut din octombrie 2012.
Într-o notă pozitivă, încrederea în sectorul serviciilor, responsabil pentru două treimi din PIB-ul zonei euro, a urcat până la 9,5 puncte în septembrie, de la 9,2 puncte luna precedentă, aproape de estimările analiştilor.
Aceste evoluţii ar putea dispersa parţial temerile privind scăderea activităţii economice, apreciază analiştii.
Separat, Comisia Europeană a publicat indicatorul privind climatul de afaceri, care ajută la identificarea stadiului ciclului de afaceri. Indicele a scăzut la 0,22 puncte în septembrie, de la 0,34 puncte în luna precedentă, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters nu se aşteptau la nicio modificare.
Încrederea în economia zonei euro, la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape cinci ani
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

32
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
32

698
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
698

43
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
43

20
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
20

19
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
19

51
Guvernul mongol a cerut Rusiei să nu majoreze prețurile produselor petroliere care îi sunt furnizate
51

48
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
48

125
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
125

115
Statele Unite și-au extins licența pentru tranzitul petrolului rusesc către China prin Kazahstan
115

63
Ce măsuri energetice a adoptat parlamentul Italiei
63

141
Prețul petrolului Brent a scăzut a aproximativ 100 de dolari pe baril
141

3.492
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.492

83
Cum arată factura pentru UE după 30 de zile de război în Iran
83
















Comentează