Un bătrân dintr-o comună din Bacău a rămas captiv în primărie, timp de trei zile. Edilul trebuia să-l ducă acasă după ce termina programul, însă pentru că nu l-a văzut pe bătrân la încheierea programului, a încuiat uşa şi a plecat. Şi cum era vineri după-amiază, bărbatul a stat tot weekendul în primărie. Luni dimineaţa, un paznic l-a găsit pe holul instituţiei.
Primarul spune că bătrânul n-a avut de suferit de-a lungul weekendului petrecut, fără voie, în primărie. A avut un frigider plin cu mâncare, toaletă şi apă potabilă. Singurul lucru care i-a lipsit a fost un pat. Bărbatul a rămas prizonier pentru că n-a ştiut să deschidă geamul termopan.
„Nu se putea deschide geamul din cauză că era fix. N-am ştiut. N-am strigat la nimeni, că dacă nu se auzea nimeni”, a spus octogenarul Vasile Cantău.
Bătrânul a ajuns vineri la primărie cu maşina edilului. Trebuia să îşi ridice o adeverinţă de la APIA. Tot primarul trebuia să îl ducă acasă, însă când a plecat, bătrânul nu era în faţa primăriei.
„Am plecat și nu l-am văzut nici în fața primăriei, dar nici pe traseul de la primărie și până acasă la mine”, a povestit primarul Octavian Daniel Țăranu.
În acest timp, bâtrânul aştepta în sala de conferinţă, unde îl trimisese o angajată. Nici prin gând nu i-a trecut că îl va încuia cineva acolo.
„M-am mişcat, m-am culcat jos, când mă sculam, când mă culcam, când întindeam picioarele”, a spus Vasile Cantău.
Între timp, oamenii din sat l-au dat dispărut, iar poliţia l-a căutat peste tot.
Abia luni, paznicul primăriei l-a găsit când a venit să deschidă sediul.
„Statea la capătul holului, avem niște scaune, stătea pe hol, spunandu-i că s-a simțit bine”, a mai spus primarul.
Bătrânul suferă de Parkinson, iar în cele trei zile cât a stat încuiat în primărie nu şi-a luat tratamentul.
sursa:digi24
Comentează