Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

INCREDIBIL - PSD a numit un penal aflat sub control judiciar, șef peste Diaspora

PSD nu pare să fi învățat mare lucru în urma alegerilor din 2014, asta pentru că au numit șef peste Diaspora un deputat aflat sub control juridiciar.

Deputatul de Argeş Cătălin Rădulescu a fost numit preşedinte al PSD Diaspora. Cătălin Rădulescu se află însă sub control judiciar, după ce, în urmă cu trei ani, a fost trimis în judecată pentru dare de mită, iar una dintre măsurile ce i-au fost impuse din acel moment se referă la interdicţia de a părăsi ţara.

Numirea în funcţie îi dă posibilitatea deputatului argeșean de a părăsi ţara, doleanţă pe care acesta şi-a formulat-o în mai multe rânduri în faţa instanţelor de judecată şi care i-a fost constant respinsă,informează presa locală.

„După cum ştiţi, alegerile din 2014 au demonstrat că majoritatea românilor au ales altfel decât ne-am fi dorit noi. Alegerea românilor trebuie respectată şi noi avem datoria să devenim mai credibili pentru a le demonstra tuturor că PSD merită încrederea lor. Voi analiza implicarea şi activitatea membrilor cu privire la campania electorală şi le mulţumesc celor care au stat zi de zi în sediul de campanie alături de mine şi au depus eforturi în vederea asigurării unei Diaspore unite”, a spus Rădulescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.