DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

INCREDIBIL! Un artificier din Colectiv recunoaște că nu a respectat legea pirotehnică dar se declară nevinovat în fața judecătorului în dosarul Colectiv

YouTube
colectiv

Tribunalul București audiază joi inculpații din dosarul Colectiv care au spus la termenele trecute că ar vrea să dea declarație în fața magistratului de caz.

Astfel la termenul de joi a vorbit timp de aproape o oră jumătate artificierul de la Golden Firework Idea Marian Moise.

Acesta s-a declarat neinovat încă de la începutul declarației, când a răspuns unei întrebări a judecătorului, dar pe parcursul declarației și pe fondul întrebărilor judecătorului acesta a admis în mod clar că nu a făcut proceduri cerute de legea aflată în vigoare la acel moment.

Bărbatul, care a fost la un pas de moarte pe fondul tragediei din Colectiv, a relatat magistratului în detaliu cum s-a ajuns ca firma la care lucra să monteze artificii și jeturi de CO2 la clubul Colectiv.

El a explicat pe larg că patroana firmei, Daniela Niță, a fost cea care a cunoscut toate detaliile accesării lucrării el fiind doar executantul direct.

Astfel bărbatul a ajuns cu relatarea și la momentul montării efective a artificiilor. El a povestit că inițial alesese două locații pentru montarea celor două tipuri de artificii dar că în ambele cazuri „un băiat bun la toate” l-a oprit spunându-i că nu ar fi bine să le monteze în locurile respective.

Mai precis, inițial, Moise ar fi vrut să monteze artificiile foarte sus, pe niște boxe, destul de aproape de tavanul care avea spumă și tavan fals de lemn. Al doilea lor ar fi fost în spatele scenei dar acolo i s-a atras atenția că vor fi puse panouri  publicitare de carton.

Finalmente, a explicat Moise, a montat artificiile pe cadrul pe care erau montate și orgile de lumini orientarea fiind spre stâlp.

Am descărcat materialele și ne-am dus la scena ca să vedem unde facem montajul. Jumătate de scenă era gata. Membrul formației ne-a spus că dorește ca jeturile de scântei și artificiile să fie montate pe marginile scenei partea din față.

Noi nu am fost de acord cu amplasamentul. Știam că la concerte rock este public numeros. Oamenii stau cu mâinile aproape de scenă, se mișcă. Nu era ok sa montăm acolo. Asta i-am explicat.

El a spus sa le punem în spatele formației. Tot atunci cineva a venit și a spus că în spate vor fi bannere de hârtie. Un fel de băiat bun la toate.

Deci nu puteam monta nici acolo. Văzând în ansamblu scenă am decis noi să montăm pe linia boxelor. Tehnic aveam doi metri înălțime, distanță față de public.

A venit până la urma cineva de la club. Acesta a atras atenția sa nu montăm sa sus pentru că tavanul e din lemn și exista un risc. Am respectat decizia omului și am montat pe schela luminilor.

Legat de distanța până la stâlpi noi am apreciat că ea era de aproximativ patru metri. Astfel spun că am respectat cerințele legale și ghidul pirotehnistului. Vorbesc de caracteristicile tehnice. Flama nu ajungea la mai mult de trei metri, Viorel a făcut câțiva pași între a schela și stâlp.”, a explicat artificierul judecătorului de caz.

Acesta a povestit că totul a decurs conform cunoștințelor sale, că nu au fost probleme la montaj și că înclusiv s/au făcut probe sumare.

El a povestit pe larg și momentele de groază care au cuprins momentul incipient al incendiului și propagarea sa cu repeziciune.

„La al doilea moment au funcționat patru bucăți. După activare din poziția mea nu pot estima dacă scânteile ajungeau la stâlpi dar nu vedeam. În momentul în care jerbele erau aproape de stingere eu am plecat să opresc alimentarea cu curent de la pupitrul de comandă.

Nu îmi explic cum s-a creat flacăra. Jerbele nu trebuiau să ajungă cu jetul până acolo. Flacăra a apărut în timpul în care eu mă ridicam de pe scaun. Jerbele erau stinse când deja eram în picioare dar apăruse flacăra.

Am văzut o flacără mică inițial la o înălțime de aproximativ doi metri jumate. Era de dimensiunea unui pumn. Am lăsat tot și am fugit spre stingător dar deja cineva lucra cu el. Apăsa pe manetă și nu se întâmpla nimic.

Dacă acel stingător la acel moment ar fi funcționat focul acela ar fi fost stins cu siguranță. Văzând că nu funcționează stingătorul ne-am uitat după orice altceva.

Am luat o sticlă de bere de la cineva din mâna și încercam să sting acea mică flacără. Nu era suficient lichid. Flacăra deja urcase sus.

În linie dreaptă spre tavan. Când flacăra a atins tavanul toată porțiunea de deasupra scenei s-a aprins instantaneu. Atunci am înțeles că nu mai aveam ce face și că e nevoie de intervenția pompierilor”, a povestit pe ton scăzut Moise.

Luat la întrebări de judecător dar și de procuror Moise a admis că nu a îndeplinit mai multe proceduri prevăzute de legea aflată în vigoare admițând practic faptul că nu a respecta legea.

„Judecător: nu trebuia să faceți un instructaj potrivit legii???

Noi ne luam toate măsurile necesare. Foaia ceea nu marca faptul că o persoană necunoscătoare anterior după instructaj devenea expert.

Nu-mi amintesc să fi semnat la colectiv o foaie de instructaj tehnic iar la fața locului la Colectiv nu am făcut  instructaj. Legea cere efectuarea unui astfel de instructaj la care trebuie să fie prezent și organizatorul.

Am făcut astfel de instructaj si la alte evenimente dar nu m-am simțit mult mai pregătit. Codul de pe produsul pirotehnic folosit de noi la colectiv este de T1 pentru interior.După incendiu am ajuns la spital.

La spital știu ca a venit soția prietenii și părinții. Nu-mi amintesc dacă a venit cineva de la firmă

Procuror : a verificat ce material și ce fel de burete e pe stâlp?? A pus mâna pe el??

Nu am pus mâna pe nimic. Era în afara razei ce ne interesa. Am schimbat direcția artificiilor din dreptul materialului pentru ca nu este ok ca scânteile să atingă materialul. Durata de viață a unei scântei nu are nici măcar o secundă.

Judecător: un scenariu indirect nu vă faceți?? Dacă s-ar aprinde un loc X focul se propagă. Nu? Că doar nu stă acolo.

Nu m-am gândit la asta. .... Aveam obligația să avem un stingător la noi, dar am considerat ca îl avem pe cel al clubului. Al nostru a rămas în mașină”, a explicat Moise.

Am descărcat materialele si ne-am dus la scena ca sa vedem unde facem montajul.

Jumătatea de scenă era gata. Membrul formatiei ne-a spus ca doreste ca jetutile de scant3insi artificiile sa fie montate pe marginile scenei partea din față.

Noi nu am fost de acord cu amplasamentul. Stiam ca la concerte roșu 3 public numeros. Oamenii stau cu mâinile aproape de scenă se misca. Nu era ok sa mintal acolo. Asta i-am explicat.

El a spus sa le punem în spatele formației. Tot atunci cineva a venit si a spus că în spate vor fi bannere de hârtie.

Deci nu puteam monta nici acolo. Văzând in ansamblu scenă am decis noi să montam pe linia boxelor. Tehnic aveam doi metri înălțime, distanță față de public.

A venit până la urma cineva de la club. Acesta a atras atenția sa nu montană sa sus pentru ca tavanul e din lemn și exista un risc.

Am respectat decizia omului și am montat pe schela luminilor.

Legat de distanța până la stâlpi noi am apreciat că ea era de aproximativ patru metri. Astfel spun ca am respectat cerințele legale și ghidul pirotehnistului. Vorbesc de caracteristicile tehnice. Flama nu ajungea la mai mult de trei metri, Viorel a făcut câțiva pași intre a schela și stâlp.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.