Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Incredibil - Un hoț a furat din mașina de Poliție, parcată în fața IPJ Sibiu

Radu Pop
masina politie

Un bărbat a fost reţinut, fiind suspectat că a sustras mai multe bunuri dintr-o autospecială de Poliţie, parcată chiar în faţa sediului central al Poliţiei Judeţene Sibiu. Poliţiştii au găsit la el acasă aproape toate bunurile furate, anunță News.ro.

”Un bărbat, în vârstă de 28 de ani, a fost reţinut astăzi de către poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu, fiind bănuit de furt dintr-o autospecială de poliţie utilizată de poliţiştii din cadrul Biroului Poliţie Autostrada A1 Râmnicu–Vâlcea – Deva”, a transmis, joi, IPJ Sibiu.

Sursa citată a precizat că, bărbatul este domiciliat în Bucureşti şi locuieşte fără forme legale în comuna Şelimbăr de lângă Sibiu.

”Bărbatul este bănuit că în noaptea de 26 spre 27 septembrie a.c., ar fi pătruns într-o autospecială utilizată de către poliţiştii de la autostrăzi, parcată pe str. Revoluţiei (sediul central al IPJ Sibiu – n.r.), iar din interior ar fi sustras mai multe bunuri (o telecomandă de acţionare a rampei cu semnale luminoase şi sonore, o vestă antiglonţ, cuţit tip vânătoare, două lanterne, stick de memorie, suport pentru telefon mobil, spray cu dezinfectant), cauzând un prejudiciu de aproximativ 4.700 de lei”, au mai transmis poliţiştii.

Aceştia au precizat că, în urma percheziţiei, bunurile au fost recuperate în proporţie de 90%.

”În baza mandatului de aducere, bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Sibiu, iar ulterior audierii şi administrării probatoriului a fost reţinut pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, urmând a fi prezentat în cursul zilei de mâine Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate”, a mai precizat sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.