Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Încurcate sunt căile de la Casa Albă! Antony Blinken s-a sucit: Se va deplasa, totuși, în China pe 18 iunie

Secretarul de stat american Antony Blinken se va deplasa săptămâna viitoare în China, o vizită ce fusese amânată în februarie în urma incursiunii unui balon chinez în spaţiul aerian al SUA, au anunţat vineri responsabili americani, informează sâmbătă AFP.

Blinken ar urma să sosească la Beijing pe 18 iunie. Aceasta va fi prima vizită a unui înalt diplomat american în China după deplasarea predecesorului său Mike Pompeo, în octombrie 2018, au precizat aceşti responsabili sub protecţia anonimatului.

Deocamdată, vizita lui Blinken nu a fost anunţată oficial de Departamentul de Stat american, scrie agerpres.ro.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby, a declarat recent că Washingtonul va veni cu informaţii "într-un viitor apropiat" în legătură cu deplasările înalţilor responsabili americani, însă nu a dat mai multe detalii.

În noiembrie anul trecut, pentru prima dată după ce Joe Biden a venit la Casa Albă, preşedintele american şi omologul său chinez Xi Jinping au avut o întrevedere în marja summitului G20 din Indonezia.

În timpul discuţiei lor, cei doi lideri au acceptat să coopereze asupra anumitor dosare.

Relaţiile dintre cele două mari puteri s-au tensionat din nou în februarie, după ce teritoriul american a fost survolat de un balon considerat drept spion de către Washington. La acea dată, Blinken îşi anulase în ultimul moment vizita în China.

Cu toate acestea, cele două tabere au căutat recent să aplaneze tensiunile, în special cu ocazia unei reuniuni în spatele uşilor închise ce s-a desfăşurat în luna mai la Viena, între consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, şi ministrul de externe chinez Wang Yi.

Însă, în pofida promisiunii americane privind un "dezgheţ", cele două ţări continuă să se intersecteze în probleme precum Taiwanul, revendicările teritoriale chineze în Marea Chinei sau în problema mai strategică a cipurilor electronice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.