Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

India a publicat propriile cifre privind decesele asociate COVID-19, pe fondul disputei cu OMS

Sky News
varianta indiana corona india

India a publicat miercuri propriile cifre referitoare la rata mortalităţii cauzate de COVID-19, înainte ca Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să publice estimările sale care sugerează o rată a deceselor semnificativ mai mare în India, relatează dpa.

Guvernul de la New Delhi a criticat estimările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care nu au fost încă publicate.

New Delhi a publicat propriile cifre cu privire la rata deceselor asociate COVID-19, însă datele de miercuri acoperă doar anul 2020 şi nu anul 2021, când ţara a cunoscut cel mai grav val de infectări cu coronavirus.

Conform datelor publicate de guvernul indian, aproape 475.000 de persoane au murit în plus în 2020 faţă de anul precedent. În total, peste 8,1 milioane de oameni au murit în 2020, potrivit Agerpres.ro.

Şeful grupului de lucru privind COVID-19 din India, VK Paul, a declarat pentru agenţia de ştiri indiană ANI ca acesta este "adevărul", adică numărul corect de decese raportate de statele din India. El a criticat rapoartele care susţin că rata mortalităţii a fost de opt ori mai mare decât sugerează cifrele publicate de autorităţile indiene.

OMS va publica estimări ale numărului de decese care iau în considerare atât influenţele directe, cât şi cele indirecte ale pandemiei, conform site-ului Devex.

Cifrele OMS referitoare la India sunt semnificativ mai mari decât cele publicate de autorităţile indiene, potrivit Devex şi ziarului New York Times.

Aproape 524.000 de persoane au murit în timpul pandemiei, potrivit Ministerului Sănătăţii din India.

Cifrele OMS urmează să fie publicate joi, însă India a pus la îndoială metodologia folosită de OMS, spunând ca aceasta nu funcţionează în cazul unei ţări precum India cu o populaţie de 1,3 miliarde de locuitori.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.