India afirmă că Putin nu va participa la summitul G20 din septembrie

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 28-08-2023

Actualizat: 28-08-2023

Preşedintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 de luna viitoare din India, ci îl va trimite pe ministrul său de externe, Serghei Lavrov, a transmis luni biroul premierului indian Narendra Modi, potrivit AFP.

Biroul lui Modi a precizat că acesta a vorbit cu Putin la telefon şi "şi-a exprimat neînţelegerea" cu privire la decizia acestuia de a nu participa la summitul programat pentru 9-10 septembrie, conform agerpres.

New Delhi şi Moscova au stabilit legături încă din timpul Războiului Rece, iar Rusia rămâne cel mai mare furnizor de arme al Indiei.

India, la rândul său, a evitat orice condamnare explicită a Rusiei după invazia sa din Ucraina în februarie 2022, în ciuda consolidării legăturilor sale de securitate cu Statele Unite.

În martie, Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat că a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin sub acuzaţia de crime de război pentru deportarea copiilor ucraineni. India nu este semnatară a CPI.

Kremlinul neagă aceste acuzaţii, considerând că mandatul de arestare împotriva liderului rus este "nul".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri