După trei amânări, o instanţă din capitala Indiei a programat pe 20 martie execuţia a patru condamnaţi pentru un viol în grup urmat de moartea victimei, informează AFP potrivit Agerpres.
Conform deciziei tribunalului din Delhi, Mukesh Singh, Vinay Sharma, Pawan Gupta şi Akshay Thakur urmează să fie spânzuraţi la ora locală 05:30 (00:00 GMT) în penitenciarul din Tihar.
Cei patru bărbaţi au fost condamnaţi pentru violul unei studente în vârstă de 23 de ani într-un autobuz, comis la Delhi, în decembrie 2012. Victima a decedat din cauza rănilor. Cazul a şocat opinia publică şi a provocat manifestaţii uriaşe în India, iar ulterior autorităţile au înăsprit legislaţia împotriva violenţelor sexuale şi au prevăzut proceduri judiciare mai rapide, reaminteşte AFP. Agenţia menţionează că astfel de infracţiuni sunt de multe ori muşamalizate în societatea indiană.
Ancheta violului din 2012 a dus la arestarea a şase suspecţi. Presupusul lider al agresorilor a murit ulterior în închisoare; oficial, s-a consemnat că el s-a sinucis. Un alt violator, minor la data comiterii faptei, a beneficiat de o reducere a pedepsei şi a fost eliberat după trei ani.
Cei patru condamnaţi la moarte au făcut pe rând apeluri în ultimele săptămâni, reuşind astfel să câştige timp. Cererilor lor de graţiere au fost în cele din urmă respinse.
Mama victimei a declarat agenţiei Press Trust of India că 'lupta va continua până vor fi spânzuraţi'.
India nu aplică frecvent pedeapsa capitală, care este de obicei comutată în închisoare pe viaţă. Ultima execuţie prin spânzurătoare a avut loc în 2015.
India - Autorii unui viol în grup la Dheli vor fi spânzurați
Articole Similare

304
Israelul anunță finalizarea unei noi serii de atacuri. Loviturile asupra Iranului au ucis inclusiv membri ai familiei ayatollahului Khamenei
304

729
Apar deja primele scenarii privind noua conducere a Iranului: cine sunt cei care i-ar putea lua locul lui Ali Khamenei
729

1.381
Reacții de la Teheran: declarația oficială a guvernului iranian și a Gardienilor Revoluției, după anunțul ce confirmă moartea ayatollahului Khamenei
1.381

2.113
Iranul recunoaște oficial moartea lui Khemenei/ 40 de zile de doliu național
2.113

102
VIDEO 'Khamenei este în viață': Teheranul respinge categoric declarațiile lui Donald Trump. Au aparut și imagini video cu liderul suprem adresându-se națiunii
102

2.387
Iranul a lansat un atac masiv cu 350 de rachete și alte sute de drone asupra Emiratelor Arabe Unite / Incident grav la aeroportul din Abu Dhabi
2.387

1.450
Ce ar însemna moartea ayatollahul Ali Khamenei pentru Iran și regiune / O întrebare critică se ridică acum
1.450

1.602
VIDEO Strigăte de libertate în noapte: pe străzile din Teheran lumea începe să sărbătorească prăbușirea liderului suprem
1.602

886
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucraina anunță lovituri asupra unui sistem antiaerian rusesc Pantsir-S1 la Mariupol și respingerea unor atacuri în regiunea Harkov
886

3.421
Principalul consilier al ayatollahului Ali Khamenei promite răzbunare, după atacurile asupra liderului suprem: Criminalii sioniști și americanii vor regreta
3.421

4.283
Hezbollah face anunțul despre intrarea în război; cheamă Orientul Mijlociu să se ridice împotriva SUA și Israelului
4.283

3.641
VIDEO Escaladare fără precedent: Iranul țintește asupra unei baze americane din Bahrain
3.641

360
Donald Trump simte că informațiile privind moartea ayatollahului Ali Khamenei sunt ''corecte''
360

















Comentează