India a descoperit un zăcământ de 5,9 milioane de tone de litiu, metal utilizat la producţia de baterii reîncărcabile, transmite vineri agenţia DPA, conform Agerpres.
Descoperirea anunţată iniţial joi de guvern este semnificativă având în vedere că rezervele mondiale sunt estimate la circa 98 milioane de tone.
Chile deţine cele mai mari rezerve, în jur de 9,3 milioane de tone, urmată de Australia, cu 6,2 milioane de tone, conform datelor Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).
Energie curată
Litiul este la mare cerere la nivel mondial, acest metal uşor fiind utilizat la bateriile reîncărcabile pentru telefoane mobile sau laptopuri. De asemenea, este o componentă a catozilor din toate tipurile de baterii pe bază de litiu care alimentează maşinile electrice.
Litiul este un mineral rar și folosirea lui la nivel global a crescut pe măsură ce țările se întrec pentru a reduce emisiile de carbon și a trece la energie curată.
Ministerul indian al Minelor a anunţat joi că noile rezerve au fost descoperite de serviciul de prospectare geologică din India în districtul Reasi din regiunea Jammu şi Caşmir.
Comentează