India a cerut Canadei să repatrieze 41 de diplomaţi până la 10 octombrie, a relatat marţi Financial Times (FT), citat de Reuters.
Legăturile dintre New Delhi şi Ottawa s-au tensionat puternic din cauza suspiciunii Canadei că agenţi guvernamentali indieni au avut un rol în uciderea în iunie în Canada a unui lider separatist sikh şi cetăţean canadian, Hardeep Singh Nijjar, pe care India l-a desemnat drept "terorist", conform Agerpres.
India a respins acuzaţia ca fiind absurdă.
Financial Times, citând persoane familiare cu cererea făcută de New Delhi, a relatat că India a ameninţat că le va revoca imunitatea diplomatică acelor diplomaţi cărora li s-a spus să plece şi care rămân după 10 octombrie.
Canada are 62 de diplomaţi în India, iar New Delhi a declarat că totalul ar trebui redus cu 41, conform ziarului citat.
Ministerele de Externe indian şi canadian nu au răspuns deocamdată solicitărilor de comentarii.
Ministrul indian de Externe, Subrahmanyam Jaishankar, a declarat anterior că există un "climat de violenţă" şi o "atmosferă de intimidare" împotriva diplomaţilor indieni în Canada, unde prezenţa grupurilor separatiste sikh frustrează New Delhi.
India solicită Canadei să retragă 41 de diplomați
București
9°C
Articole Similare

9
ONU se pregăteşte să voteze o rezoluţie privind deblocarea Strâmtorii Ormuz
9

2.332
Iranienii anunță că au doborât un avion F-35 american: Există șanse mici de supraviețuire a pilotului
2.332

21
Guvernul din Bangladesh a decis măsuri de reducere a consumului energetic pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
21

25
IDF anunță că a ucis 15 agenți Hezbollah într-un recent atac aerian în sudul Libanului
25

39
VIDEO Cel puțin șapte răniți în urma deraierii unui tren de pasageri în Rusia
39

2.934
VIDEO Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accident: Imagini surprinse de bodycam
2.934

60
Spania denunţă ingerinţa SUA într-un caz de eutanasie
60

164
Armă cu unde de șoc - Prima grenadă nouă a armatei SUA de la Războiul din Vietnam
164

2.845
Trump ia la țintă infrastructura civilă iraniană: "Urmează podurile, apoi centralele electrice!"
2.845

2.699
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
2.699

3.817
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
3.817

3.798
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
3.798

116
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
116
















Comentează