DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Indicele bursier american S&P 500 stabilește un nou record

realitatea.net
criza bursa

Indicele bursier american S&P 500 a atins vineri un maxim istoric, după ce datele privind creșterea locurilor de muncă au alimentat speranțele pentru un nou pachet de stimulare fiscală menit să ajute recuperarea economiei din cea mai gravă recesiune din ultimele decenii, anunță Reuters.

Zece din cei 11 indici majori ai S&P s-au tranzacționat în creștere, sectorul energetic fiind cel mai important, urmat de sectorul financiar.

Citește și: Coordonatorul campaniei de vaccinare anticoronavirus a făcut anunțul! Câte doze a comandat România

Raportul Departamentului Muncii a arătat o creștere a numărului de locuri de muncă cu 245.000, mult sub majorarea din octombrie, de 610.000 de locuri de muncă. Analiștii au apreciat că raportul sumbru ar putea stimula factorii de decizie politică să facă mai mult eforturi pentru un proiect de lege de stimulare a economiei, în condițiile în care peste 13 milioane de persoane urmau să-și piardă ajutoarele de șomaj finanțate de guvern pe 26 decembrie fără o acțiune rapidă din partea Congresului.

"Vestea proastă privind locurile de muncă este o veste bună pentru investitori, deoarece înseamnă că legea de stimulare ar putea apărea peste puțin timp", a declarat Ryan Detrick, strateg de piață senior la LPL Financial din Carolina de Nord .

Citește și: Sorin Grindeanu, atac la adresa Guvernului: Un Guvern de minciuni care li se sparg acum în cap

Indicele Dow Jones a crescut cu 117,01 puncte, sau 0,38%, la 30.082,62, S&P 500 a câștigat 15,62 puncte, sau 0,43%, la 3.682,34, iar Nasdaq Composite a câștigat 43,74 puncte, sau 0,35%, la 12.420,92.

Un plan de stimulare a economiei în valoare de 908 miliarde dolari a câștigat un impuls suplimentar joi în Congres, după ce timp de câteva luni republicanii și democrații au avut divergențe legate de dimensiunea sa.

Citește și: Fost ministru al Muncii: ‘Orbane, mai avem voie să votăm?’

Cele două partide se confruntă, de asemenea, cu termenul limită din 11 decembrie pentru a aproba un buget de 1.400 de miliarde de dolari sau a risca încetarea activității guvernului (shutdown).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.