Salvatorii caută, într-un efort final înaintea încheierii operaţiunilor de salvare prevăzută pentru joi, corpurile victimelor prinse încă sub dărâmături, numărul acestora putând fi de câteva mii.
Bilanţul macabru al cadavrelor descoperite în Palu, un oraş cu 350.000 de locuitori situat în partea vestică a insulei, şi în împrejurimile acestuia, devastate la 28 septembrie de un cutremur cu magnitudinea de 7,5 urmat de un val ucigaş, a crescut uşor luni.
"În această dimineaţă, numărul morţilor este de 1.948", a indicat în cadrul unei informări de presă Achmad Djamaluddin, responsabil cu distribuţia ajutoarelor din cadrul Ministerului Securităţii.
Însă, există posibilitatea ca această cifră să crească în continuare - până la 5.000 de persoane sunt date dispărute şi ar putea fi prizoniere printre dărâmături, au indicat autorităţile duminică.
Bilanţul victimelor anunţat anterior de autorităţi, indica 1.944 de morţi.
În prezent nu există aproape nicio speranţă pentru găsirea altor supravieţuitori, iar eforturile se concentrează pe recuperarea şi numărarea cadavrelor.
Agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor a indicat că operaţiunile de căutare vor continua până la data de 11 octombrie când persoanele date dispărute vor fi prezumate decedate.
La hotelul Roa-Roa, transformat după seism într-un morman de resturi, salvatorii au încetat operaţiunile de căutare. Şapte supravieţuitori au fost scoşi din moloz la câteva zile de la seism, însă apoi au fost recuperate doar corpuri neînsufleţite, 27 în total.
"Echipa de salvatori din hotelul Roa-Roa a încetat lucrul pentru că am scotocit întreg hotelul fără a găsi alte victime", a declarat pentru AFP Bambang Suryo, responsabil al agenţiei în Palu. Printre cei găsiţi în acest loc s-au numărat cinci sportivi care veniseră la o competiţie de parapantă, unul dintre aceştia fiind un sud-coreean, singura victimă de altă naţionalitate cunoscută până în prezent în urma acestui dezastru.
Guvernul ia în considerare abandonarea cartierelor Petobo şi Balaroa din apropiere de Palu, care au fost distruse în această catastrofă. Supravieţuitorii comunităţilor urmează să decidă dacă zona va deveni un cimitir colectiv, dacă va fi ridicat un monument sau dacă va fi transformată în spaţii verzi.
Perspectiva încetării operaţiunilor de căutare o întristează pe Halimah Ariav Kobo, a cărei fiică în vârstă de 25 de ani, Umm Kalsum, a dispărut la Balaroa, un vast complex de locuinţe sociale înghiţit aproape în întregime de noroi.
Aplecată peste resturile unde se afla odată casa, femeia arată spre o băltoacă neagră şi spre resturile de beton sub care bănuieşte că zace trupul copilului său. Salvatorii au răscolit zona de trei ori fără a da însă de urma fiicei ei sau a soţul acesteia cu care se căsătorise în urmă cu două luni. ''Dacă acest loc este ras şi devine un cimitir, ce se va întâmpla cu trupurile care nu au fost degajate?", întreabă ea. "Sper să-mi găsesc copila (...) să o aduc acasă şi să o îngrop decent. Sunt mamă şi nu voi părăsi locul acesta până când căutările vor fi încheiate'', a adăugat femeia.
Aceeaşi suferinţă este vizibilă şi în cazul lui Gopal, care caută printre resturi semne de la unchiul şi mătuşa sa. ''Chiar dacă se opresc, vom continua singuri căutările", a spus el.
Mare parte a acestui cartier din Palu s-a scufundat ca şi cum ar fi fost aspirat când mişcările telurice au transformat solul într-un pământ mişcător, un proces cunoscut sub numele de lichefiere.
Sarjono, un rezident al oraşului Balaroa este de acord să abandoneze zona, ''însă doar dacă suntem relocaţi. Altfel, unde vom trăi?", întreabă el.
Aproximativ 200.000 de persoane au nevoie urgentă de asistenţă umanitară în regiune. Alimentele şi apa potabilă lipsesc, iar numeroase victime care au pierdut totul depind de ajutoare pentru a supravieţui.
Organizaţiile nonguvernamentale şi armata au depăşit treptat obstacolele logistice, iar ajutoarele umanitare au început să fie livrate pe scară largă. Însă, în zonele mai îndepărtate, amploarea daunelor rămâne necunoscută, iar primele elicoptere reuşesc abia acum să transporte alimente şi echipamente.
Crucea Roşie a estimat luni că a acordat asistenţă medicală unui număr de peste 1.800 de persoane în cadrul clinicilor sale şi a oferit primul ajutor pentru o cifră echivalentă de victime, notează AFP.
Indonezia este situată în Cercul de Foc al Pacificului, o regiune cunoscută pentru cutremurele şi erupţiile vulcanice frecvente.
Câteva seisme care au avut loc în luna august au ucis peste 550 de persoane aflate pe insula turistică Lombok. Circa 230.000 de persoane din zeci de ţări şi-au pierdut viaţa după un seism cu magnitudinea de 9,1 produs la 26 decembrie 2004 în largul insulei Sumatra, urmat de un tsunami devastator.
Indonezia: aproape 2.000 de cadavre descoperite în urma seismului urmat de tsunami
Bilanţul seismului urmat de tsunami, care au făcut ravagii pe insula indoneziană Sulawesi, a crescut la aproape 2.000 de morţi, au anunţat luni autorităţile locale, citate de AFP, relatează Agerpres.
Articole Similare

263
Marco Rubio dezvăluie ce urmărește Donald Trump în privința războiului din Ucraina, după întâlnirea cu Zelenski
263

281
Mega-proiect feroviar în Europa: trei țări sapă sub munți pentru a construi cel mai lung tunel subteran realizat vreodată
281

124
În trecut, struțul putea să zboare: cum și de ce și-a pierdut această abilitate
124

637
SUA face ravagii În Siria: au efectuat atacuri asupra a peste 30 de ţinte ale Statului Islamic
637

579
'Nu voi uita niciodată cum m-am simțit': experiență paranormala trăită de o jurnalistă într-un sat părăsit
579

443
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Orașul Herson este sub foc continuu. Infrastructură critică a fost puternic avariată
443

1.319
Hrana, noua armă de război a Rusiei. Semnal de alarmă tras de un lider european: Dependența alimentară face UE vulnerabilă
1.319

62
Fiul şahului înlăturat, Reza Pahlavi, se declarată gata să asigure tranziţia în Iran
62

23
Ministrul german al apărării: „Europa are nevoie de predictibilitate din partea SUA!”
23

972
Un președinte avertizează: „Imperialismul și expansiunea sunt înscrise în ADN-ul lui Putin și al Rusiei”
972

5.048
Nu România e în spate – Expert mondial în mercenariat, despre implicarea unui stat în operațiunile lui Potra din Congo
5.048

5.495
VIDEO Cel mai mare masacru din 2026 a avut deja loc: 6.000 de oameni, omorâți în trei zile într-o țară în timpul unui asalt
5.495

3.766
VIDEO „Cadoul otrăvit” oferit europenilor de Marco Rubio: unii îl aplaudă, alții au râs, unii îl critcă (presă)
3.766

















Comentează