EXIT - POLL CURS - Avangarde: Duminică, ora 21:00. Au mai ramas VEZI AICI
 
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

INEDIT Ce le-a spus celebrul 'El Chapo' judecătorilor: A surprins pe toată lumea

www.dailymail.co.uk
El Chapo

Celebrul narcotraficant mexican Joaquin "El Chapo" Guzman, deţinut într-un regim de cvasiizolare în aşteptarea procesului, în septembrie, a declarat că procesul său va fi ”o farsă” în cazul în care nu sunt relaxate regulile care-l împiedică în prezent să-şi finanţeze apărarea, scrie AFP.

Citește și: Dezvăluire ȘOCANTĂ a lui Mihai Gâdea! Ce i s-a întâmplat directorului Antena 3

Într-o audiere la tribunalul federal din Brooklyn, avocatul său, Eduardo Balarezo, a declarat joi că apărarea nu-şi poate pregăti corect procesul ”din lipsă de bani”. Balarezo a evocat aproximativ 100 de potenţial martori ai procuraturii, adesea deţinuţi care speră la o reducere a pedepsei în schimbul unor informaţii despre "El Chapo", în legătură cu care nu poate să ancheteze din lipsa fondurilor. ”Am primit o plată parţială a onorariilor mele”, însă prietenii lui "El Chapo", care l-au ajutat cu această primă plată, ”nu pot să plătească restul”, a declarat avocatul. Iar cum "El Chapo" nu are dreptul să dea vreo instrucţiune cuiva, ”este un cerc vicios”.

Citeşte şi: Simona Halep a urcat pe primul loc mondial: Are meci de COȘMAR în semifinale, după ce a trecut de Catherine Bellis

Narcotraficantul, în vârstă de 60 de ani, care a evadat în două rânduri din închisori mexicane, a cerut în cursul audierii să citească o scrisoare, cu voce tare, însă judecătorul Brian Cogan nu i-a permis. Această scrisoare a fost însă adăugată la dosar, joi. ”Domnule judecător, cer o modificare a regulilor şi să fiu autorizat să-mi văd soţia faţă în faţă, pentru a regla această problemă”, scrie "El Chapo". El cere să poată să-i dea instrucţiuni soţiei, în vederea găsirii de bani pentru apărarea sa - ceea ce-i este interzis în prezent de reguli de încarcerare stabilite de judecător -, ”altfel procesul meu va fi o farsă”.

Tânăra soţie a lui "El Chapo", fosta regină a frumuseţii Emma Coronel, a asistat la audiere împreună cu fiicele lor gemene, în vârstă de şase ani. Acuzatul le-a salutat printr-un gest cu mâna. Reţinut în ianuarie 2016 în Mexic şi extrădat în Statele Unite un an mai târziu, "El Chapo" este acuzat că a condus timp de 25 de ani cartelul Sinaloa, unul dintre cele mai puternice de pe continentul american. Statele Unite estimează la 14 miliarde de dolari veniturile pe care Guzman le-a obţinut şi au anunţat, la extrădarea lui, că speră ”să recupereze măcar o parte” a acestei sume.

Citeşte şi: Simona Halep, primele declarații după ce a urcat în fotoliul de lider mondial: Sunt foarte mulțumită de cum am început anul

Un oficial mexican afirma, însă, în mai, că Statele Unite nu vor reuşi să-i găsească banii, care ocoleaucircuitele financiare tradiţionale. Din cauza precedentelor evadări, "El Chapo" este deţinut în condiţii deosebit de stricte, la Manhattan, cu vizite şi contacte telefonice foarte limitate, condiţii pe care avocaţii săi nu au încetat să le denunţe. Balarezo a declarat joi că clientul său suferă ”constant de dureri de cap şi vomită aproape zilnic”. În celula sa de la închisoarea federală din Manhattan, în care este încarcerat, ”este fie foarte frig, fie foarte cald, nu poate dormi, nu se poate concentra sau nu poate ajuta la apărarea sa în aceste condiţii”. Selectarea juraţilor urmează să aibă loc pe 5 septembrie, înainte de deschiderea procesului, care ar putea să dureze ”trei sau patru luni”, potrivit avocatului, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.