Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în teritoriul negativ în august 2020, pentru prima dată după luna mai 2016, în timp ce rata şomajului a crescut, o consecinţă a diminuării cererii din cauza pandemiei de coronavirus, informează AFP potrivit Agerpres.
Potrivit unei estimări preliminare publicată marţi de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la minus 0,2% în luna august 2020, de la un nivel de 0,4% în luna iulie.
În rândul celor 19 state membre ale zonei euro, cea mai redusă rată anuală a inflaţiei în luna august a fost înregistrată în Cipru (minus 2,9%) şi Grecia (minus 2,1%). La polul opus, cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate în Slovacia (1,5%) şi Lituania (1,2%).
Scăderea inflaţiei în zona euro în luna august se explică în principal prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o scădere de 7,8%. În schimb, preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 1,7%.
Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut în luna august până la 0,6%, de la un nivel de 1,3% în luna iulie. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări, a scăzut şi el până la 0,4%, de la 1,2% în luna iulie. Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.
Estimarea publicată marţi de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană să fie dată publicităţii în data de 17 septembrie.
Separat, Eurostat a informat că rata şomajului în zona euro a crescut uşor în luna iulie 2020 până la 7,9%, de la 7,7% în luna iunie. În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, Eurostat informează că rata şomajului a urcat la 7,2% în luna iulie, de la un nivel de 7,1% în iunie. În rândul statelor membre UE, cea mai mică rată a şomajului în luna iulie se înregistra în Cehia (2,7%). La polul opus, cea mai mare rată a şomajului a fost înregistrată în Spania (15,8%).
În România, datele Eurostat arată că rata şomajului a crescut de la 5,3% în luna iunie 2020, până la 5,4% în iulie 2020.
Inflație negativă în zona euro, pentru prima dată în ultimii patru ani
București
12°C
Articole Similare

4.440
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
4.440

1.795
Discuții la Palatul Victoria despre bani europeni și blocaje în sistem. Bolojan cere reguli clare pentru fondurile UE: „Investițiile nu trebuie blocate de interpretări diferite”
1.795

23
Gestionarea bagajelor în Europa: clasamentul companiilor aeriene în 2026
23

68
România intră tare pe piața mobilității verzi: Microbuzele electrice produse la Câmpina cuceresc Europa
68

2.537
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
2.537

13
Vodafone Business lansează o nouă ediție a Bootcamp-ului Deschis la Nou: 2 zile de mentorat, 15 experți, 300 de antreprenori
13

54
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
54

2.128
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.128

50
Bogdan Ivan: Când discutăm despre lanţurile de furnizare din energie, nu mai este o chestiune de lux, trebuie să acţionăm acum. Nu mai avem timp pentru a aştepta scenariul perfect
50

63
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
63

31
Transportatorii cer scăderea urgentă a prețului carburanților: „Statul încasează peste jumătate din cost”
31

31
Bursa de la București a deschis pe roșu: scăderi pe toți indicii în debutul ședinței. Start negativ pentru piața de capital
31

475
Binance Academy: Ce trebuie să știi dacă vrei să investești sau să faci trading în piețele crypto?
475
















Comentează