Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Informare de vreme rea emisă de meteorologi: Ploi, ninsori şi vânt puternic în aproape toată țara

Inquam Photos / Octav Ganea
ploaie vant umbrele pelerina

Cea mai mare parte a ţării este vizată de o informare meteo de ploi, ninsori şi vânt puternic începând de vineri după-amiaza până sâmbătă seara, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), potrivit Agerpres.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 20 noiembrie, ora 12:00 - 21 noiembrie, ora 17:00, aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării, începând cu regiunile nord-vestice, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 - 20 litri/mp.

În toate zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, posibil mai consistent în Carpaţii Meridionali. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în Transilvania şi local în zonele de deal din Moldova, Muntenia şi Oltenia.

Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, în general, cu viteze de 40 - 50 km/h, iar la munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăşi temporar 60 - 70 km/h, viscolind ninsoarea.

Mihai de la 3 Sud-Est, infectat cu COVID-19: artistul este internat la ATI

La finalul săptămânii vremea va deveni rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toate regiunile.

Vremea va fi închisă pe parcursul următoarelor două zile şi la Bucureşti, cu ploi pe parcursul nopţii şi intensificări moderate ale vântului, în timp ce temperaturile se vor situa între 4 şi cel mult 10 grade Celsius, reiese din prognoza de specialitate, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Cerul va prezenta înnorări, iar în cursul nopţii va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări spre sfârşitul intervalului, când viteza la rafală va atinge 35 - 45 km/h. Temperatura maximă va fi de 9-10 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 4 grade.

De asemenea, pe parcursului zilei de sâmbătă, respectiv între orele 8:00 şi 17:00, vremea se va răci, iar cerul va fi mai mult noros şi temporar va mai ploua. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 5-6 grade Celsius.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.