În timp ce Parlamentul este aşteptat să decidă asupra noii cereri de arestare preventivă, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis ca Elena Udrea să fie judecată în continuare sub control judiciar în dosarul "Gala Bute", în care este acuzată de luare de mită.
Elena Udrea s-a plâns luni, în sala de judecată, de faptul că magistraţii au ridicat măsura controlului judiciar doar în cazul denunţătorilor săi, care au preferat să arunce vina pe ea.
"Pentru cei care şi-au recunoscut faptele şi au cerut procedura simplificată s-a ridicat controlul judiciar, ceea ce mi se pare inechitabil, pentru că, dacă unii oameni îşi recunosc faptele, se întâmplă fie că le-au făcut, fie pentru că au preferat să denunţe, aruncând vina pe mine", a declarat Udrea, potrivit Agerpres.
Vezi şi: Hidroelectrica cere înapoi banii din Gala Bute
La un termen anterior, instanţa a decis revocarea controlului judiciar în cazul a patru inculpaţi din dosar - Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă -, decizie care nu a fost contestată de DNA, după ce aceştia şi-au recunoscut vinovăţia.
Fostul ministru Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
Vezi şi: De ce-a picat arestarea Elenei Udrea în Comisia Juridică
În dosar au mai fost deferiţi justiţiei şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu - administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu - fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia - fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ana Maria Topoliceanu - fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, Dragoş Marius Botoroagă - administratorul unei firme.
Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea.
Vezi şi: Radu Tudor detonează BOMBA: Oferă detalii din dosarul lui Udrea referitoare la Băsescu
Comentează