Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Înfrângere pentru Juventus chiar acasă, 1-0 pentru Atalanta

www.digisport.ro
Buffon Chellini Juventus

Juventus Torino a fost învinsă cu 1-0 acasă de Atalanta Bergamo, sâmbătă, într-un meci din etapa a 14-a din Serie A, şi a ajuns la cinci înfrângeri în actuala ediţie de campionat.

Unicul gol a fost reuşit în minutul 28 de Duvan Zapata, care a marcat 9 goluri în acest sezon de Serie A. Juventus a avut o bară prin Paulo Dybala în al cincilea minut de prelungire. Atalanta nu o mai învinsese din 1989 în deplasare pe Juventus.

Echipa din Bergamo este pe poziţia a patra a clasamentului, cu 28 de puncte, la egalitate de puncte cu ocupanta locului 3, Inter Milano, şi la 4 puncte în spatele primelor lui Napoli şi AC Milan. Primele trei clasate cu câte 13 jocuri disputate.

Juventus este pe locul 8, la 11 puncte de Napoli şi Milan. Eşecul de sâmbătă a venit la câteva zile după umilinţa (0-4) de pe terenul lui Chelsea în Liga Campionilor.

Tot sâmbătă, fundaşul Radu Drăguşin a jucat din minutul 86 la Sampdoria, care a învins-o cu 3-1 acasă pe Hellas Verona, ce a condus la pauză.

Vineri, mijlocaşul Răzvan Marin a fost integralist la Cagliari, ţinută în şah de Salernitana, 1-1, în meciul dintre ultimele două clasate.

Rezultatele etapei:

vineri

Cagliari - Salernitana 1-1

Au marcat: Pavoletti (73), respectiv Bonazzoli (90)

sâmbătă

Empoli - Fiorentina 2-1

Au marcat: Bandinelli (87), Pinamonti (89), respectiv Vlahovic (57)

Sampdoria - Verona 3-1

Au marcat: Candreva (51), Ekdal (77), Murru (90), respectiv Tameze (37)

Juventus Torino - Atalanta Bergamo 0-1

A marcat: Zapata (28)

Sâmbătă mai are loc întâlnirea Venezia - Inter Milano, duminică fiind programate ultimele meciuri ale etapei.

Lazio, echipa lui Ştefan Radu, ocupă locul 6, cu 21 de puncte după 13 jocuri. Sassuolo, la care joacă Vlad Chiricheş, are 15 puncte şi este pe poziţia a 13-a. Sampdoria, cu 15 puncte, este pe locul 15. Cagliari se află pe locul 19, penultimul, cu 8 puncte, informează Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.