Înfrângere pentru Petrolul la finalul stagiului din Antalya: scor 1-2 cu Pogon Szczecin

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 13-01-2023

Actualizat: 13-01-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Twitter

Formaţia Petrolul Ploieşti a încheiat stagiul din Antalya cu o înfrângere, prima din acest an, suferită în faţa ocupantei poziţiei a patra din prima ligă poloneză, Pogon Szczecin, vineri, scor 1-2, informează News.ro.

Vreme de aproape o oră, elevii lui Nicolae Constantin s-au aflat la conducere pe tabela de marcaj în partida disputată pe terenul secundar al „Gloria Sport Arena” din Belek. Pogon, o formaţie clasată pe locul patru în ierarhia la zi a primului eşalon polonez, a avut printre titulari doi internaţionali, pe mijlocaşul Kamil Grosicki, ce tocmai a evoluat cu naţionala „leşilor” la Cupa Mondială, şi pe atacantul sloven Luka Zahovic.

Petroliştii au început mai bine şi au deschis scorul după un sfert de oră, când Budescu a bătut un corner de pe stânga, portarul croat Dante Stipica a scăpat mingea şi, pe fază, Mathaus (16) a înscris aproape de pe linia porţii: 1-0. Apoi, Pogon a preluat iniţiativa, a pasat mai mult şi a dominat teritorial, dar, chiar şi aşa, „galben-albaştrii” puteau majora diferenţa, la şutul de la distanţă al lui Bratu (24), deturnat în corner, de sub transversală, de către Stipica. Pe final de repriză, Pogon a presat tot mai mult, însă Leitner a avut câteva intervenţii excelente, menţinându-şi echipa în avantaj.

Egalarea a venit după jumătatea părţii secunde, polonezii marcând dintr-o lovitură de pedeapsă, transformată de către Kowalczyk (68): 1-1. Peste doar patru minute, suedezul Pontus Almqvist a pus-o pe Pogon la conducere, marcând cu un şut plasat, de la 14-15 metri, lateral dreapta, la colţul lung: 1-2.

Acesta avea să fie şi scorul final, care a consfinţit, astfel, primul eşec al Petrolului, după victoriile cu Torun Tavuz (3-2) şi Lechia Gdansk (2-0).

La noapte, FC Petrolul va reveni acasă, iar de luni va demara pregătirile pentru startul oficial din 2023. Primul meci al Petrolului, în Superliga, din acest an este programat sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 17.00, în deplasare, cu CS Mioveni.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri