Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Înfrângeri pe linie pentru CSM Oradea şi CS Dinamo, în preliminariile Ligii Campionilor la polo masculin

myCTA
Polo Romania

CSM Oradea şi CS Dinamo Bucureşti au pierdut primele meciuri din turul preliminar al Ligii Campionilor la polo pe apă masculin, potrivit Agerpres.

CSM Oradea, vicecampioana României, după 7-10 cu Primorje Erste Bank Rijeka (Croaţia), a fost învinsă şi sâmbătă, de formaţia italiană CC Ortigia, cu 14-7 (3-4, 3-1, 6-2, 2-0), în Grupa C, ale cărei meciuri sunt găzduite de Bazinul Olimpic ''Ioan Alexandrescu'' din Oradea.

Filip Gardasevic a marcat 3 goluri pentru orădeni, David Belenyesi 2 şi Mihnea Gheorghe 2. Golurile învingătorilor au fost reuşite de Yusuke Inaba (ex-CSM Oradea) 3, Andria Bitadze 3, Francesco Lorenzo Cassia 2, Giorgio La Rosa 2, Filippo Ferrero 2, Sebastiano Di Luciano 1, Luca Cupido 1.

În clasament, NC Vouliagmeni ocupă primul loc, cu 6 puncte, urmată de CC Ortigia, 3 puncte, Primorje, 3 puncte, CSM Oradea, 0 puncte.

CSM Oradea va juca duminică ultimul său meci, cu grecii de la NC Vouliagmeni (11:45).

În Grupa D, la Dubrovnik (Croaţia), CS Dinamo, medaliată cu bronz în ediţia trecută a Superligii Naţionale, a fost învinsă de echipa locală Jug Adriatic Osiguranje cu 16-4, vineri, iar sâmbătă a fost surclasată de OSC Budapesta cu 20-9.

În meciul cu maghiarii, pentru Dinamo au punctat Vlad Gorea 3 goluri, Matei Luţescu 2, Ionuţ Vrânceanu 2, Viktor Kovats 1.

Golurile învingătorilor au fost reuşite de Benedek Imre Baksa 4 goluri, Kristof Varnai 3, Peter Miklos Szalai 3, Marton Toth 2, Ferenc Salamon 2, Balazs Harai 2, Roland Gaszt 1, Lars Josh ten Broek 1, Simone Rossi 1, Mate Attila Aranyi 1.

Jug e lider, cu 6 puncte, urmată de EN Tourcoing, 3 puncte, OSC Budapesta, 3 puncte, Dinamo, 0 puncte.

Duminică, Dinamo va înfrunta echipa franceză EN Tourcoing (17:00).

Câştigătoarea fiecărui turneu se va califica în grupele LEN Champions League, iar celelalte echipe vor juca în LEN Euro Cup.

CSA Steaua, campioana României, este calificată direct în grupele competiţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.