Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ING Bank România dă startul unei noi ediţii a programului 'Adoptă un Proiect'

wikipedia
ING banca

ING Bank România dă startul unei noi ediţii a programului 'Adoptă un Proiect'

ING Bank România lansează o nouă ediţie a programului de granturi "Adoptă un Proiect", dedicată anul acesta instituţiilor de învăţământ.

Astfel, conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES, în perioada 9-30 octombrie, acestea pot înscrie proiecte şi iniţiative care contribuie la reducerea impactului negativ asupra mediului înconjurător şi crearea de spaţii sustenabile pentru desfăşurarea activităţii elevilor.

Valoarea totală a fondurilor alocate este de 315.000 euro, iar finanţarea maximă oferită fiecărui proiect câştigător este de 50.000 euro. Câştigătorii vor fi anunţaţi în data de 27 noiembrie, în urma unui proces de selecţie şi jurizare în care sunt implicaţi angajaţii băncii.

Grădiniţele, şcolile şi liceele din ţară sunt invitate, alături de partenerii lor din sfera ONG, să aplice pentru finanţări prin intermediul cărora să îşi pună în practică proiectele de sustenabilitate. Acestea pot viza crearea de spaţii verzi şi grădini comunitare, derularea unor acţiuni de reciclare sau activităţi educative în timpul Săptămânii verzi, precum şi alte idei creative care au ca obiectiv protejarea mediului înconjurător.

"Şcolile sunt primul spaţiu în care tinerii au ocazia să experimenteze spiritul de comunitate, să înţeleagă importanţa protejării interesului şi spaţiului comun. Tocmai de aceea ne dorim să contribuim la adaptarea şcolilor spre un loc de învăţare şi întâlnire, care să aducă împreună comunităţile şi să ajute la adaptarea la un mod de viaţă mai sănătos. 'Adoptă un Proiect' răspunde acestor nevoi, fiind un program cu tradiţie, susţinut de colegii din ING Bank, cu scopul ca tranziţia spre o lume mai sustenabilă să fie mai uşoară, iar generaţiile viitoare mai bine pregătite să o susţină", a declarat Mihaela Ioniţă, director de Resurse Umane la ING Bank România.

"Adoptă un Proiect" a fost iniţiat de ING Bank România în anul 2013 şi îşi propune să sprijine organizaţiile non-profit, pe de o parte, şi implicarea angajaţilor în cauze sociale, pe de altă parte. Astfel, banca a susţinut până acum 77 de proiecte, cu finanţare totală de peste 1,2 milioane de euro, exclusiv în baza susţinerii, jurizării şi votului echipei sale.

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,7 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate şi Wholesale Banking.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.