Îngrijire la domiciliu pentru seniorii Capitalei: Asistența Socială vrea sprijin european

Autor: Liana Ganea

Publicat: 01-10-2025 16:32

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) va solicita finanţare europeană pentru un proiect care vizează îngrijirea la domiciliu a persoanelor vârstnice vulnerabile.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 4.975.912 lei (inclusiv TVA), din care finanţarea nerambursabilă reprezintă 4.876.394 lei (inclusiv TVA), informează Primăria Capitalei, miercuri, pe Facebook.

Proiectul "ACTIV" are ca obiectiv acordarea de servicii de îngrijire la domiciliu pentru 110 persoane, fiecare beneficiind de sprijin timp de minimum 12 luni.

"Iniţiativa include organizarea unui curs de formare pentru 50 de profesionişti şi furnizarea de servicii integrate: îngrijiri medicale, sprijin social, reabilitare şi adaptare a locuinţei, terapie ocupaţională, servicii de teleasistenţă. Totodată, persoanele vârstnice vor primi lunar kituri cu produse alimentare neperisabile şi materiale igienico-sanitare (în valoare de 200 lei/kit) şi vor fi sprijinite să participe la activităţile centrelor de zi şi la programe cultural-recreative", informează sursa citată, potrivit Agerpres.

Marţi, Consiliul General al Capitalei a aprobat decizia în baza căreia DGASMB poate să aplice pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027.

Conform raportului de specialitate al proiectului, România se confruntă cu un ritm accelerat în ceea ce priveşte îmbătrânirea populaţiei, având peste 3,8 milioane de persoane în vârstă de 65 de ani sau mai mult, adică aproximativ 20% din populaţie.

Potrivit datelor INS, în Bucureşti, în anul 2024, persoanele vârstnice reprezentau 19,39% din totalul populaţiei, faţă de anul 2015, când se înregistra un procent de 15,5%. Se preconizează că ponderea populaţiei vârstnice din România cu vârsta de cel puţin 65 de ani va creşte şi mai mult, ajungând la 27,7% până în anul 2050.

Se menţionează că dezvoltarea sistemelor de sănătate, de îngrijire pe termen lung şi de protecţie socială care pot răspunde nevoilor unei populaţii îmbătrânite este recunoscută din ce în ce mai mult la nivel mondial ca fiind o prioritate.

"Soluţiile pentru asigurarea îngrijirii de lungă durată pentru persoanele vârstnice trebuie să fie sustenabile, durabilitatea acestor soluţii bazându-se pe responsabilitatea persoanei şi a comunităţilor, accesul la servicii de prevenire şi, complementar, asistenţă socială", prevede documentul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri