Statistica oficială relevă faptul că, în februarie, s-au născut 14.295 copii, cu 2.258 mai puțini decât în luna anterioară, în timp ce numărul persoanelor decedate s-a situat la 21.174, cu 1.409 mai puține decât în ianuarie a.c.
Sporul natural provizoriu a fost negativ, respectiv de 6.879 persoane (decedații având un excedent față de născuții-vii), la fel ca în luna ianuarie (6.030 persoane).
De asemenea, numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna februarie a fost de 126, în scădere față de luna ianuarie (130 decedați sub un an).
În ceea ce privește numărul căsătoriilor înregistrate în februarie 2014, acesta a fost de 4.881, cu 903 mai multe decât în luna prima lună a acestui an.
Pe de altă parte, numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.203 divorțuri, mai multe cu 1.279 decât în luna ianuarie.
În februarie 2014, comparativ cu perioada similară din anul anterior, numărul născuților-vii a fost mai mare cu 809, iar numărul persoanelor care au decedat a fost, de asemenea, superior cu 886.
Astfel, sporul natural a fost negativ, de 6.879 persoane, la fel ca în luna februarie 2013 (6.802 persoane). Totodată, numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 28 mai mic decât în februarie, anul trecut.
Numărul căsătoriilor înregistrate, în februarie a.c., a fost cu 1.041 mai mare decât în aceeași lună din anul precedent, iar prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunțat cu 717 mai puține divorțuri.
Datele privind fenomenele demografice s-au obținut prin prelucrarea informațiilor cuprinse în buletinele statistice de născuți-vii, decese, căsătorii și divorțuri întocmite de primăriile municipale, orășenești și comunale, odată cu înregistrarea fenomenelor în actele de stare civilă.
Publicarea rezultatelor finale ale Recensământului Populației și Locuințelor 2011 s-a realizat în a doua parte a anului 2013. Seriile de date din statisticile demografice pentru perioada intercensitară (2002-2011) vor fi recalculate și diseminate în perioada următoare, respectiv 2014 — 2015.
Agerpres
Comentează