Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iniţiativă legislativă: Creditele în valută se pot converti în lei, fără comisioane şi garanţii

bani
Potrivit proiectului, de această facilitate ar urma să beneficieze persoanele care au luat credite în euro sau în alte monede străine. Pentru ambele categorii de credite conversia ar urma să se poată face inclusiv în orice altă monedă străină. Iniţiatorii propun ca aceste noi reglementări să se aplice unitar contractelor de credit aflate în desfăşurare la momentul intrării în vigoare a legii, dar şi contractelor de credit viitoare. Conform iniţiativei, băncile vor fi obligate ca atunci când valoarea creditului iniţial este depăşită cu 20 la sută să informeze consumatorul, acesta putând să opteze pentru convertirea în moneda care îl avantajeză mai mult, fără a dăuna principiilor legilor şi reglemetărilor interne ale instituţiilor bancare. "Considerăm că majorarea ratelor bancare datorate de către consumatori cauzate de fluctuaţiile ratei de schimb valutar este injustă funcţionând în detrimental românilor care au credite în valută, inclusiv în cazul contractelor de credit încheiate fără să deţină toate informaţiile privind riscul pe care fluctuaţiile cursului de schimb le are asupra ratelor", menţionează iniţiatorii în expunerea de motive. Potrivit semnatarilor proiectului, creditele neperfoamnte şi ratele restante la bănci au ajuns să constituie o problemă socială în România, statisticile BNR şi INS certificând că sumele restante la bănci s-au înzecit în perioada 2008-2012: de la 2,28 miliarde de lei în mai 2008, la 23,7 miliarde de lei, în mai 2012. Autorii proiectului arată că, în prezent, pentru conversia creditelor în moneda naţională, consumatorii trebuie să aducă garanţii suplimentare băncilor, deoarece valoarea pieţei imobiliare a scăzut drastic în ultimii ani. "Expunerea consumatorilor de credite în valută la riscurile generate de fluctuaţiile cursului de schimb valutar trebuie corectată prin măsuri care să protejeze consumatorii de bună-credinţă care se confruntă, independent de voinţa lor, cu greutatea sau imposibilitatea de a-şi achita ratele lunare la bancă", apreciază iniţiatorii. Proiectul este semnat de mai mulţi parlamentari de la PSD, UDMR, PC, UNPR, PP-DD şi grupul minorităţilor naţionale, printre care preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu. Alţi iniţiatori sunt senatorii Darius Vâlcov, Şerban Mihăilescu, Alexandru Mazăre şi Tudor Barbu, precum şi deputaţii Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc, Bogdan Niculescu Duvăz, Ştefan Viorel, Ana Birchall, Korodi Attila şi Iulian Iancu. Proiectul înregistrat marţi la Senat, care este primă Cameră sesizată, se află în prezent în dezbatere publică. Mediafax

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.