Inițiativa România a oferit publicității un comunicat prin care răspunde afirmațiilor lui Liviu Dragnea, conform cărora subiectul modificării legislației electorale „este închis”.
În comunicat se afirmă că Dragnea, în calitatea lui de persoană condamnată în primă instanță pentru fraudă electorală, nu ar trebui să declare închisă o asemenea dezbatere.
„Subiectele de interes public nu pot fi închise de nimeni după bunul plac, altfel suntem în plin stalinism”, spun autorii comunicatului„Alegerile într-un singur tur sunt o înțelegere subterană și ilegitimă între partidele mari pentru a bloca deschiderea pieței politice. Este evidentă frustrarea lui Liviu Dragnea generată de reapariția subiectului pe agenda publică, în ciuda înțelegerilor cu celelalte partide parlamentare”, adaugă ei.
Luni, 14 decembrie 2015, Dragnea a declarat că PSD nu mai dorește rediscutarea legilor electorale.
„Subiectul este închis. Avem alegeri locale în iunie. Nu suntem de acord să mai modificăm legislația privind alegerile locale. Primarii vor fi aleși dintr-un singur tur, așa cum este prevederea legală acum și președinții de consilii județene din rândul consilierilor județeni în ședința Consiliului Județean, indirect” a spus el, citat de Hotnews.
Inițiativa România a avut în ultimele zile și săptămâni o campanie activă de PR, incluzând întâlniri cu ministrul Dialogului cu societatea civilă, Violeta Alexandru, și cu consilierul prezidențial pentru dialog cu societatea civilă, Andrei Muraru.
Gruparea dorește modificarea legilor electorale pentru a permite alegerea primarilor în două tururi de scrutin. De asemenea, IR, sprijină ideea unei platforme care să propună un primar pentru București.
Comentează