Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iniţiativa senatorului Daniel Zamfir privind plafonarea DAE face victime: ŞEFA IFN-urilor din România, PE FĂRAŞ!

antena3.ro
daniel zamfir

Tensiune, atacuri şi ironii maxime în şedinţa de astăzi din Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a Camerei Deputaţilor, acolo unde a avut loc o dezbatere a proiectului de lege iniţiat de senatorul Daniel Zamfir privind plafonarea dobânzii anuale efective (DAE) pentru toate creditele acordate în România. La discuţii au participat şi reprezentanţii industriei financiare din România, prin Asociaţia Română a Băncilor (ARB), a Patronatelor Bancare (CPBR) şi Asociaţia Societăţilor Financiare din România – ALB, care nu au scăpat de tirul parlamentarilor, cei care i-au acuzat pe reprezentanţii instituţiilor financiare că sunt „rupţi de realitate”.

Din dezbaterile de astăzi, cea mai şifonată a ieşit Melania Hăncilă, director executiv al Asociaţiei ALB România, reprezentanta industriilor de leasing şi credite de consum acordate de instituţiile financiare nebancare (IFN), care a dat de o nucă tare în persoana fostului prim-ministru Mihai Tudose. Fostul premier a ţinut să amintească tuturor că rămâne un adversar de temut al instituţiilor financiare, susţinând principiile din spatele iniţiativei senatorului Zamfir. De altfel, majoritatea deputaţilor din Comisia Economică nu au fost impresionaţi de expunerea lui Hăncilă şi au urmat linia impusă de colegii lor din PSD, Mihai Tudose şi Laurenţiu Nistor, acordând un aviz favorabil masiv iniţiativei privind plafonarea DAE, în cadrul comisiei fiind înregistrate doar două abţineri şi un vot împotrivă.

Citește și: Lovitură de teatru! Soția lui Petre Roman, încurcată cu un cămătar! Cum s-a ajuns aici

Surse au transmis că iniţiativa senatorului Daniel Zamfir este principala cauză pentru care Melania Hăncilă este, de altfel, pe punctul de a părăsi organizaţia ALB România. Motivul principal vehiculat de sursele consultate au vorbit despre incapacitatea lui Hăncilă de a reprezenta sectorul în discuţiile cu senatorul Daniel Zamfir şi ceilalţi parlamentari privind iniţiativa primului de a plafona DAE practicată în România. O dovadă în plus este şi schimbul de replici de astăzi dintre aceasta şi fostul prim ministru Mihai Tudose pe legea lui Zamfir:

Mihai Tudose: Pentru că am înțeles de la reprezentantul BNR că nu există nicăieri în lume așa ceva (n.r. un nivel al plafonului DAE precum cel propus de senatorul Zamfir). Cei de la ARB spun că există. Unii dintre dumneavoastră spun că este anticonstituțională, alții că nu. Doamna de la ALB (n.r. Melania Hancila), aș vrea să vă întreb...spuneți că anul trecut ați băgat în piaţă 5 miliarde. Cu ce dobândă medie?

Citește și: Se întâmplă în România! Cine este femeia care poartă în buletin numele Miss America

Melania Hăncilă: Nu avem informații, dar…

Tudose: Am înțeles. Dar am avut răbdare, lăsați-mă să vorbesc. Câți angajați aveți?

Hăncilă: Circa 10.000 de angajati.

Tudose: Și ce profit ați avut?

Hăncilă: Dobânda DAE nu există în piață pentru că noi nu avem voie să centralizăm informații legate de dobânzi din cauza legislației concurenței. Doar BNR ar putea centraliza asemenea informații. Așa cum o face pentru bănci...

Tudose: Eram interesat dacă nu ați băgat 5.2 miliarde și nu cumva ați scos 10 miliarde!

Hăncilă: În niciun caz!

Tudose: Iertați-mă, cred și eu că în niciun caz! Poate ați luat 20!

Citește și: Atenție! Se schimbă cardurile de sănătate! Cum puteți intra în posesia lor

Sursele din comisie consultate au confirmat că Melania Hăncilă a pus gaz pe foc în cadrul dezbaterii. Mai mult, reprezentanţi ai coaliţiei din Parlament au transmis că aceasta a reuşit să inflameze spiritele inclusiv în discuțiile din ultima perioadă pe care le-a avut cu iniţiatorul legii, senatorul Zamfir, precum şi cu preşedintele Comisiei de Buget din Camera Deputaţilor, deputatul PSD, Marius Budăi.

„Din discuţiile purtate şi cu alţi colegi, mie mi-e destul de clar că prin astfel de argumente şi cu un asemenea comportament nu există loc de dialog în Parlament. Nu te poti afişa în faţa parlamentarilor şi să încerci să ne vinzi gogoşi, nu ţine, dovadă că s-a votat cum s-a votat inclusiv astăzi”, ne-a declarat un parlamentar din arcul puterii.

Citește și: Simona Halep nervoasă! A ignorat jurnaliștii români după ce i s-a adresat o întrebare care a scos-o din minți

Conform jurnaliştilor de la Ziarul Financiar, membrii ALB nu îi vor prelungi mandatul Melaniei Hăncilă la conducerea asociaţiei, prevăzut să expire luna viitoare. Un semn că iniţiativa senatorului Zamfir va produce efecte chiar înainte să primească un vot final în Camera Deputaţilor, lovind chiar în conducerea asociaţiei IFN-urilor din România.

Nici reprezentanţii băncilor la discuţiile cu parlamentarii nu se pot simţi mai bine cu efectele pozițiilor exprimate pe acest proiect de lege, ţinând cont că, inclusiv în dezbaterea de astăzi, deputatul PSD, Laurenţiu Nistor, le-a transmis tuturor celor prezenţi că „v-ați aliat astăzi să veniți împotriva noastră și nu neapărat împotriva Comisiei noastre, ci împotriva României!”

Citește și: Incredibil! O cunoscută țară europeană își schimbă numele!

Melania Hăncilă, care are un trecut profesional ce o leagă mai degrabă de sectorul bancar, ar fi bănuită că este în continuare apropiată de bănci, instituţii de creditare care nu ar fi la fel de puternic lovite de un DAE de 18% precum cel propus de senatorul Zamfir pentru creditele de consum. Aceasta a preluat funcţia de director executiv al asociaţiei ALB în luna martie 2016, înlocuind-o pe Adriana Ahchiarliu. Din 2008 şi până în 2013, ea a lucrat ca economist sau analist în cadrul departamentelor de specialitate din Volksbank, BCR şi Credit Europe Bank.

Citește și: EXCLUSIV! Dragnea vrea remaniere cât mai repede! Ce miniștrii surpriză sunt vizați .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.