Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franța au crescut cu 9,5% în martie

renault

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franța au înregistrat în martie o creștere de 9,5% în ritm anual, la 12.167 unități, arată datele publicate luni de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA). În rândul marilor producători auto, luna trecută vânzările Toyota și Fiat Chrysler Automobiles (FCA) au urcat cu 34% și, respectiv, 18%, în timp ce livrările grupurilor franceze Renault și PSA Peugeot Citroen au urcat cu 5,3% și, respectiv, cu 8,5%. Grupul german Volkswagen AG a înregistrat un declin al vânzărilor de 3%, iar Ford un avans de 5,6%.

Pe ansamblu, piața auto franceză a înregistrat în martie un declin de 7%, fiind înmatriculate 211.254 autoturisme noi. În primele trei luni din acest an, au fost înmatriculate în Franța 541.065 unități, un avans de 4,8% comparativ cu perioada similară din 2016. Franța rămâne a treia mare piață auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei și Marii Britanii, dar înaintea Italiei și Spaniei. Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franța au înregistrat în perioada ianuarie — martie 2017 o creștere de 5,4%, la 30.152 unități, comparativ cu perioada similară din 2016.

În primele trei luni din acest an vânzările Toyota și Fiat Chrysler Automobiles (FCA) au urcat cu 25,2% și, respectiv, 14,2%, în timp ce livrările grupurilor franceze Renault și PSA Peugeot Citroen au urcat cu 4,2% și, respectiv, cu 3,7%. Grupul german Volkswagen AG a înregistrat un declin al vânzărilor de 2,7%, iar Ford un avans de 10,8%, conform Agerpres. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.