Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

INS anunță noi creșteri de prețuri

Twitter
INS - Institutul Naţional de Statistică

INS: În industria prelucrătoare se prevede o creștere moderată a prețurilor în următoarele trei luni

BUCURESTI (MEDIAFAX) - În cadrul anchetei de conjuctură din luna noimebrie a acestui an, managerii din industria prelucrătoare preconizează, pentru următoarele trei luni, o creștere moderată a prețurilor produselor industriale (soldconjunctural +6%), potrivit datelor Institului Național de Statistică (INS) publicate joi.

Totodată, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural -1%). Pentru activitatea de fabricare a altor mijloace de transport se estimează creștere (sold conjunctural +25%).

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -3% pe total industrie prelucrătoare.

Potrivit estimărilor din luna noiembrie 2019, în activitatea de construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -24%). Managerii estimează scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -11%).

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creștere moderată a acestora (sold conjunctural +7%), relatează INS.

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de relativă stabilitate a activităţii economice (sold conjunctural 0%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural -1%).

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +15%).

Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creștere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +18%).

Conform estimărilor din luna noiembrie 2019, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +7%).

În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +1%), transmite sursa citată.

Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +5%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.