Numărul sacrificărilor a fost mai mare la ovine şi caprine, în octombrie, iar la bovine, porcine şi păsări a scăzut, iar greutatea în carcasă a crescut la ovine şi caprine, iar la bovine, porcine şi păsări s-a diminuat, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.
Potrivit INS, în luna octombrie, faţă de septembrie, numărul sacrificărilor a crescut la porcine, iar la bovine, ovine şi caprine şi la păsări a scăzut; greutatea în carcasă a crescut la porcine, ovine şi caprine, iar la bovine şi la păsări a scăzut, conform agerpres.
Conform INS, în luna octombrie 2021, numărul bovinelor sacrificate a scăzut cu 21,3%, iar greutatea în carcasă s-a diminuat cu 22,1%, faţă de aceeaşi lună din 2020. Raportat la luna septembrie a acestui an, numărul bovinelor sacrificate a scăzut cu 21,3%, iar greutatea în carcasă a scăzut cu 20,8%.
La specia porcine, în octombrie 2021 s-au sacrificat cu 14,9% mai puţine animale, iar greutatea în carcasă a scăzut cu 14,1% faţă de octombrie 2020. Comparativ cu luna anterioară, în octombrie sacrificările au crescut cu 4,2%, iar greutatea în carcasă a crescut cu 8%.
În ceea ce priveşte sacrificarea ovinelor şi caprinelor, datele INS arată în octombrie 2021 o creştere cu 1,9% faţă de octombrie 2020, greutatea în carcasă fiind cu 2,8% mai mare. Comparativ cu luna anterioară, în octombrie sacrificările s-au diminuat cu 0,8%, dar greutatea în carcasă a crescut cu 2,3%.
Potrivit datelor INS, sacrificările la păsări au scăzut în octombrie 2021 cu 2,9% faţă de octombrie 2020, iar greutatea în carcasă s-a diminuat cu 2,3%, în timp ce, raportat la luna precedentă, sacrificările au scăzut cu 2,5%, iar greutatea în carcasă s-a diminuat cu 0,1%.
Greutatea medie în carcasă consemnată în luna octombrie 2021 a fost de 159,7 kilograme la bovine, 91 de kilograme la porcine, 14,8 kilograme la ovine/caprine şi 1,7 kilograme la păsări.
INS precizează că greutatea medie în carcasă reprezintă raportul dintre greutatea în carcasă totală şi numărul de animale sau păsări sacrificate.
INS: Numărul sacrificărilor la ovine şi caprine, în octombrie, a fost mai mare iar la bovine, porcine şi păsări a scăzut
București
15°C
Articole Similare

27
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
27

14
Piața auto își revine: martie aduce creșteri pe linie după începutul dificil de an
14

22
Românii schimbă tactica cu cheltuielile de Paște: ce influențează alegerile consumatorilor
22

23
România primește 650 de milioane de dolari într-un moment dificil. Ce vrea Banca Mondială în schimb
23

7
Ministra Economiei din Germania cere regândirea renunțării la energia nucleară
7

15
Argentina amână majorarea taxei pe carburanţi, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu
15

29
Ministrul Finanțelor: Parteneriatul strategic cu SUA, pilon fundamental pentru stabilitatea şi dezvoltarea economică a României
29

1.592
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.592

45
Subsectoare de plajă, scoase la licitație pe litoralul românesc. Apele Române anunță zonele scoase la licitație și calendarul
45

2.695
Ministrul Muncii spune că munca la negru va exploda în România: Reducerile de personal la ITM, decise de Bolojan, sunt o prostie
2.695

25
Camera de Comerț și Industrie a României lansează o agendă regională axată pe energie, transport și digitalizare
25

3.998
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
3.998

57
Piața muncii, în plină mișcare: peste 31.000 de joburi disponibile în România, cele mai căutate sunt în transport și servicii
57
















Comentează