INS: 'România a exportat, în primele cinci luni din 2020, animale vii în valoare de 153,9 milioane de euro'

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 25-08-2020

Actualizat: 25-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

România a exportat, în primele cinci luni din 2020, animale vii în valoare de 153,9 milioane de euro, cu 11,5% mai puţin comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, importurile de animale vii s-au cifrat la 80,5 milioane de euro (minus 1,3%), rezultând un excedent de 73,4 milioane de euro.

VIDEO Ludovic Orban anunță că se redeschid restaurantele, teatrele și cinematografele: 'În cursul acestei săptămâni vom lua o decizie'

Din totalul exporturilor de animale vii, 30% au avut ca destinaţie ţări din Uniunea Europeană, acestea însumând 44,7 milioane de euro. Principalele destinaţii au fost Ungaria (15,5 milioane de euro), Croaţia (13,9 milioane de euro) şi Italia (6,2 milioane de euro).

În ceea ce priveşte importurile, acestea au provenit aproape în totalitate din ţările UE (80,3 milioane euro), în special din Ungaria (importuri de animale vii de 34,4 milioane de euro), Germania (15,8 milioane de euro) şi Olanda (10,6 milioane de euro).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri