INS: Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ şi în august

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 10-10-2025 12:03

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ în luna august a acestui an, cu un număr al deceselor mai mare de 1,3 ori decât cel al născuţilor-vii, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

Astfel, în perioada analizată, numărul certificatelor de naştere pentru născuţi-vii înregistrat a fost mai mare cu 812 (+6,2%), comparativ cu luna august din anul 2024, în timp ce numărul certificatelor de deces a scăzut cu 2.557 (-12,7%), iar cel pentru copiii cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 12 mai mic, scrie Agerpres.

La nivel general, sporul natural a fost negativ atât în luna august 2025 (-3.610 persoane), cât şi în luna august 2024 (-6.979 persoane).

Conform statisticii, în luna august 2025, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 8.954 de persoane (4.621 de persoane de sex masculin şi 4.333 de persoane de sex feminin), iar în mediul rural decesul a 8.601 persoane (4.547 de bărbaţi şi 4.054 de femei).

Faţă de aceeaşi lună din anul 2024, numărul deceselor înregistrate a scăzut cu 12,9%, în mediul urban (-12,8% în cazul persoanelor de sex masculin şi -13% în dreptul persoanelor de sex feminin) şi cu 12,5% în mediul rural (-13,6% în cazul bărbaţilor şi -11,3% în cel al femeilor).

De asemenea, 39,9% din totalul numărului de decese s-a consemnat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, 28,3% la persoanele de 70-79 ani şi 16,5% la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (85 de decese), 5-19 ani (59 de decese) şi 20-29 ani (84 de decese).

Datele INS relevă faptul că, în ultima lună de vară din acest an, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 16.787 de căsătorii, timp în care numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi prin acordul soţilor (pe cale administrativă sau prin procedură notarială) a fost de 2.208.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri