Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

INS vine cu VESTEA ZILEI despre activitatea guverului, în pline NEGOCIERI pe moțiunea de cenzură

Twitter
INS - Institutul Naţional de Statistică

Institutul Naţional de Statistică (INS) a reconfirmat, joi, creşterea de 4,4% a economiei româneşti în al doilea trimestru, serie brută, faţă de perioada similară a anului trecut, dar a ajustat în jos avansul din primele 6 luni. Guvernul mizează în acest an pe o creştere economică de 5,5%, conform News.ro.

INS a anunţat, în august, primele estimări legate de evoluţia economiei în al doilea trimestru. Potrivit acestora, Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat un avans de 4,4%, serie brută, în al doilea trimestru al acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut. În septembrie, INS a confirmat această evoluţie.

Joi, INS a ajustat, în jos, datele pe seria ajustată sezonier din al doilea trimestru, de la 4,6% la 4,5%.

”Faţă de acelaşi trimestru din anul 2018, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 4,4% pe seria brută şi cu 4,5% pe seria ajustată sezonier”, se arată în comunicatul emis joi.

Totodată, INS a ajustat în jos şi datele privind semestrul I. Iniţial, creşterea era de 4,7% pe serie brută şi 4,8% pe seria ajustată sezonier.

”În semestrul I 2019, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2018, cu 4,6% pe seria brută şi cu 4,7% pe seria ajustată sezonier”, se arată în comunicat.

Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul II 2019 a fost de 239,807 miliarde lei (240,578 miliarde lei la estimarea din septembrie) preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,4% faţă de trimestrul II 2018.

Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2019 a fost de 440,191 miliarde lei (440,962 miliarde lei la estimarea din septembrie) preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,6% faţă de semestrul I 2018.

Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări mai importante în construcţii (-0,8 puncte procentuale) şi comerţ cu amănuntul şi ridicata; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (-0,2 puncte procentuale).

Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, a înregistrat cheltuiala pentru consumul final al administraţiilor publice, de la +0,3% la +2%, ca urmare a majorării volumului său de la 101,6% la 111,6%.

În iunie, INS a confirmat creşterea de 5%, serie brută, a economiei româneşti în primul trimestru al acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.