Însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti s-a dus peste Nicolae Ciucă: Ce au discutat cei doi oficiali

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 23-12-2021

Actualizat: 23-12-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă l-a primit, joi la Palatul Victoria, pe însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite la Bucureşti, David Muniz, informează Guvernul. Discuţiile între cei doi oficiali au vizat programele în curs ale cooperării în domeniul energiei şi acordul de transfer tehnologic în domeniul nuclear din partea SUA către ţara noastră.

„Discuţia a vizat agenda bilaterală dintre România şi Statele Unite, dezvoltările Parteneriatului Strategic şi agenda de securitate regională. Agenda a conţinut şi alte teme de interes pentru cele două state”, arată comunicatul de presă al Executivului.

Premierul a abordat situaţia curentă a relaţiilor bilaterale la nivelul cooperării în domeniul securităţii şi apărării, cu o notă specială în privinţa întăririi apărării Flancului Estic al NATO, mai indică sursa citată.

De asemenea, au fost discutat programele în curs ale cooperării în domeniul energiei şi acordul de transfer tehnologic în domeniul nuclear din partea Statelor Unite către România.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri