Inspecția Judiciară s-a autosesizat și va verifica cazul judecătoarei din Brăila care a înlocuit arestul preventiv cu arestul la domiciliu în cazul unui suspect de viol asupra unei minore sechestrate pentru că faptele „deși reprobabile, nu sunt de o așa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare”.
"Inspecția Judiciară a luat act de informațiile apărute în spațiul public privind instrumentarea unei cauze de la Judecătoria Brăila și s-a decis sesizarea din oficiu pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, Alin Alexandru, pentru STIRIPESURSE.RO.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IJ, "se află în curs de finalizare şi un control tematic la instanțe și parchete, referitor la modul de investigare și soluționare a cauzelor privind infracțiuni la viața sexuală cu victime minore (viol, act sexual cu un minor), aflate pe rolul acestora în perioada 1.02.2014 – prezent."
Citește și: Contre dure în Coaliție. Liderii USR-PLUS amenință cu ieșirea de la guvernare. Liberalii nu îi opresc prea tare .