Inspecţia Naţională a Apelor, structură din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, a dat amenzi în valoare de aproape 14 milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în urma unor controale la nivel naţional în privinţa respectării legislaţiei din domeniul gospodăririi apelor. Cele mai frecvente abateri au vizat exploatarea de agregate minerale şi poluări accidentale. În anumite cazuri, inspectorii au făcut şi sesizări penale.
Potrivit unui comunicat de presă al „Apele Române”, în perioada ianuarie–septembrie 2025 Inspecţia Naţională a Apelor a desfăşurat o amplă activitate de inspecţie şi control la nivel naţional, având ca obiectiv principal verificarea modului de respectare a legislaţiei din domeniul gospodăririi apelor.
Astfel, în primele nouă luni ale anului, au fost făcute 6.415 controale, în urma cărora au fost date 970 de sancţiuni principale, dintre care 465 avertismente şi 505 amenzi, în valoare totală de 13.996.500 lei.
Abaterile constatate
Sursa citată precizează că cele mai frecvente abateri constatate au vizat următoarele tipuri de activităţi:
Exploatarea de agregate minerale: 1.003 controale; 183 sancţiuni (90 avertismente, 93 amenzi); cuantum amenzi 4.700.000 lei; 8 sesizări penale.
Poluări accidentale: 64 controale; 32 sancţiuni (19 avertismente, 13 amenzi); cuantum amenzi 680.000 lei; 1 sesizare penală.
Staţii de epurare: 684 controale; 83 sancţiuni (64 avertismente, 19 amenzi); cuantum amenzi 815.000 lei; 1 sesizare penală.
Activităţi de salubrizare: 858 controale; 24 sancţiuni (17 avertismente, 7 amenzi); cuantum amenzi 320.000 lei.
Depozite de deşeuri menajere: 34 controale; 6 sancţiuni (2 avertismente, 4 amenzi); cuantum amenzi 155.000 lei.
Baraje de tip C+D: 520 controale; 60 sancţiuni (37 avertismente, 23 amenzi); cuantum amenzi 536.000 lei; 1 sesizare penală.
Alte situaţii: 961 controale; 227 sancţiuni (136 avertismente, 91 amenzi); cuantum amenzi 2.680.500 lei; 7 sesizări penale.
„Sunt mulţumit de activitatea desfăşurată până acum de colegii din Inspecţia Naţională a Apelor, care au realizat un volum impresionant de controale într-un interval scurt de timp. Este un efort enorm, susţinut de un număr redus de specialişti — 117 inspectori la nivel naţional”, a declarat Florin Ghiţă, directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”.
Acesta spune că tocmai de aceea îţi propune să sprijine creşterea numărului de inspectori şi întărirea capacităţii de control a acestora.
„Astfel, instituţia va putea acţiona mai eficient şi mai transparent, rezultând astfel şi o prezenţă mai activă în teren. Activitatea de inspecţie este esenţială pentru protejarea calităţii şi prevenirea poluării resurselor de apă, precum şi verificarea modului de funcţionare a lucrărilor construite pe ape sau care au legătură cu apele, indiferent de deţinător, prin aplicarea unitară a legislaţiei din acest domeniu strategic”, a mai spus Florin Ghiţă.
Astfel, Administraţia Naţională „Apele Române” va continua şi intensifica acţiunile de verificare şi control, având ca prioritate respectarea regimului de gospodărire a apelor, prevenirea poluărilor şi exploatarea durabilă a resurselor de apă.
Comentează