Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Inspectoratul Şcolar Constanța a stabilit că elevul care a căzut de la etaj, la începutul lunii, făcea parte din grupa care desfăşura activităţi online

School online
scoala online

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa a stabilit că elevul care a căzut de la etajul patru al unui bloc de locuinţe din municipiul Constanţa, eveniment petrecut la începutul acestei luni, se afla în acel moment în grupa de la unitatea de învăţământ care desfăşura activităţi online. În prezent, starea sa de sănătate este bună, anunță news.ro.

Inspectorul şcolar general al ISJ Constanţa, Sorin Mihai, a declarat, vineri seara, că ISJ a analizat incidentul de săptămâna trecută, când un elev a căzut de la etaj.

"Elevul care a căzut de la fereastra apartamentului în data de 1 octombrie, înscris la o unitate de învăţământ din municipiul Constanta, făcea parte în momentul respectiv din grupa care desfăşura activitate online în regim asincron (activitate derulată într-un mediu virtual de învăţare în cadrul căreia elevii şi cadrele didactice nu sunt conectaţi simultan), cu respectarea Metodologiei-cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal”, a explicat inspectorul şcolar general.

Citește și: Mâine va fi protest în Capitală: ‘Falimentul bate la ușă! Frica va aduce foamete!’ .

El a menţionat că, deşi şcoala respectivă dispune de platformă de învăţare, elevii au fost distribuiţi în grupe, având în vedere numărul mare al acestora.

"Unitatea de învăţământ dispune de platformă de învăţare, dar numărul mare de elevi a determinat distribuirea acestora în grupe de lucru. Deşi s-a avut în vedere varianta instalării panourilor de plexiglas care să asigure prezenţa integrală, părinţii au insistat în direcţia respectării unei distanţe de minimum un metru între elevi, chiar dacă se vor instala dispozitivele respective”, a afirmat Sorin Mihai.

El a precizat că, în prezen,t starea elevului este bună.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a transmis că, în 1 octombrie, a fost solicitat să intervină pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanţa după ce un copil de şase ani a căzut de la etaj. Acolo s-au deplasat două echipaje SMURD pentru acordarea primelor îngrijiri medicale. Copilul a fost transportat cu echipajul de terapie intensivă mobilă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, acesta fiind intubat, inconştient, dar starea sa era stabilă, au precizat reprezentanţii ISU Dobrogea.

Citește și: Raed Arafat, mesaj de ultimă oră prin RO-ALERT! ‘Respectați măsurile sanitare pentru a nu vă pune viața în pericol’

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că poliţiştii Secţiei 5 au fost sesizaţi cu privire la faptul că un copil de şase ani a căzut de la etajul patru al unui bloc de locuinţe de pe bulevardul Aurel Vlaicu.

"Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au stabilit, din primele verificări, faptul că minorul s-ar fi aflat singur în imobil, părinţii fiind plecaţi la serviciu”, a transmis IPJ Constanţa, fiind deschis un dosar penal în acest caz.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.