DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Inspectorii de la Protecția Consumatorului au făcut PRĂPĂD, înainte de Paște: amenzi URIAȘE date în piețe

Carne congelată vândută ca refrigerată sau depozitată la temeraturi între 14 şi 24 de grade Celsius, insecte, cârlige vopsite în locul celor de inox, depuneri de rugină pe ustensilele folosite au fost descoperite de inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în urma controalelor făcute în pieţe din Capitală şi din mai multe judeţe, conform directorului general al ANPC Paul Anghel, care a precizat că acest controale vor continua, inspectorii fiind disponibili şi în următarele zile pentru a răspunde sesizărilor. Totodată, Anghel reia recomandările adresate celor care cumpără produse specifice sărbătorii de Paşte.

Citește și: S-a publicat LISTA marii Loje a Masonilor din România: un fost premier și un judecător de rang înalt, printre cei activi

"Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat acţiuni de control privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, modul de etichetare, prezentare, publicitate şi comercializare a produselor alimentare specifice Sărbătorilor Pascale (carne, ouă, vopsea de ouă, ciocolată şi produse din cacao, tablete şi figurine pe bază de cacao şi grăsimi vegetale, produse de patiserie (cozonac, pască, chec, fursecuri ...), vin) în pieţele din Bucureşti, Argeş,Constanţa şi din alte oraşe", precizează instituţia.

În municipiul Bucureşti, comisarii ANPC au verificat modul în care îşi desfăşoară activitatea operatorii economici din Piaţa Sudului şi din Piaţa Obor.

La 5 dintre operatorii economici verificaţi în Piaţa Sudului au fost constatate deficienţe, constând în: lipsă informare (la ouă, brânză, carne tocată vrac-de ex. produse congelate vândute ca refrigerate), nerespectarea condiţiilor de temperatură la expunere (230 de kg de carne), depuneri de rugină pe vitrinele frigorifice şi satâr, carne de raţă expirată (8 kg)", menţionează ANPC.

La 4 dintre operatorii economici verificaţi în Piaţa Obor s-au constatat abateri de la legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor: nerespectarea condiţiilor de temperatură la comercializare (ex. expunere la comercializare carcasă miel/ carcasă porc în condiţiile mediului ambiant), neinformarea consumatorilor asupra datei limită de consum şi a speciei sacrificate prezentă în compoziţia produsului (carne tocată şi pastă de mici).

Şi în Argeş au avut loc acţiuni de control în Piaţa Ceair din Piteşti în cadrul cărora a fost verificată o cantitate de 240 kg de carne (carne de miel, carne de porc, pastramă, pulpe de pui), însă nu au fost constatate probleme deosebite din sfera de competenţă a reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

 

La Constanţa, acţiunea inspectorilor de la Protecţia Consumatorilor a vizat 5 pieţe: Tomis III, Brick, Griviţa, Balada, Km 4-5, fiind verificaţi peste 60 de comercianţi/producători, şi 4 măcelării.

Producătorilor le-au fost verificate în jur de 1200 kg de carne, în halele puse la dispoziţie de Primărie, prin Administraţia Pieţelor.

Printre deficienţele constatate s-au numărat: existenţa cârligelor din metal vopsit, nu din inox, temperatura mult peste 4 grade Celsius, temperaturile la care erau depozitate produsele fiind cuprinse între 14 grade Celsius şi 24 de grade Celsius. Alte nereguli descoperite vizau procedurile de tranşare şi prezentare, apreciate ca fiind un real pericol pentru sănătatea umană.

În acest caz, nu au fost sancţionaţi producătorii, consicderaţi ca fiind cei mai puţin vinovaţi, dar administratorii pieţelor au fost obligaţi să instaleze sisteme de răcire, cârlige inox şi să asigure, cu poliţia, perimetrul pieţelor, pentru a evita comerţul din portbagaj.

Directorul general al ANPC Paul Anghel a declarat că activitatea inspectorilor autorităţii va continua şi a reamintit câteva reguli de bază pentru cei care cumpără produse specifice sărbătorilor de Paşte: ouă, carne d emiel, vopsea de ouă, cozonaci, dulciuri.

„Nu utilizaţi la vopsirea ouălor vopsea menită pentru o cu totul altă utilizare, precum cea tipografică sau cea pentru textile, pentru că poate fi toxică”, atrage atenţia Paul Anghel.

De asemenea, precizează că, fie că este de miel sau nu, carnea pentru masa de Paşte este recomandat să o cumpărăm numai din locuri special amenajate şi autorizate, adică din măcelării şi magazine alimentare, în niciun caz din portbagajele maşinilor sau de la tarabe.

În cazul ciocolatei, a produselor din ciocolată şi a celor pe bază de cacao şi grăsimi vegetale, este bine să ne asigurăm că pe etichetă sunt trecute denumirea produsului, numele şi adresa producătorului, ale ambalatorului sau ale distribuitorului, data de expirare şi condiţiile de depozitare, precizează directorul general al ANPC.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.