DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Instanța nu tolerează `incursiunile` familiei Iorgulescu - Șeful LPF amendat cu 5.000 de lei pentru lipsa avocaților lui Mario în dosarul de omor

prosport.ro
gino si mario iorgulescu

Tatăl fugarului Mario Iorgulescu, cel care a ucis un om urmare unui accident auto în care a fost implicată mașina de lux a tânărului, a fost amendat, miercuri de Tribunalul București, cu 5000 de lei, pentru că nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de tutore.

Mai precis, instanța dorea să înceapă, de miercuri, dezbaterile în dosarul de omor al fiului șefului LPF, dar s-a regăsit în imposbilitate, după ce, numai cu câteva ore înainte de proces, tutorele tânărului încheiase colaborarea cu cei doi avocați tocmiți pentru proces.

Astfel, instanța a fost obligată să constate lipsa de apărare a inculpatului Iorgulescu și să amâne debutul procesului.

Pentru modalitatea în care a procedat tutorele lui Mario, Gino Iorgulescu, instanța a stabilit amendarea la cotă maximă, respectiv 5000 de lei.

Judecătorul de caz a explicat că au fost luni întregi în care chestiunea neînțelegerii cu avocații putea fi tranșată și nu cu câteva ore înainte de primul termen de judecată.

Instanța a lăsat astfel de înțeles că nu va tolera pe parcursul procesului metode de tergiversare așa cum a încercat să procedeze familia lui Mario Iorgulescu și avocații acestora pe durata întregii anchete.

Magistratul nu a admis nicio scuză a șefului LPF și a aplicat amenda cea mai mare, de 5.000 de lei acestuia, stabilind ca până la termenul din 15 iunie apărarea să fie asigurată.

Totodată judecătorul de caz a stabilit ca pe parcursul judecății să fie prezent și un avocat din oficiu pentru a se evita pe viitor alte amânări pe motiv de lipsă de apărare.

Undă verde la judecată...

Curtea de Apel București, a stabilit, în decembrie 2021, definitiv, că Tribunalul București poate începe judecarea în lipsă a fugarului Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, în dosarul în care este acuzat de omor.

Concret, Curtea a finalizat în 10 noiembrie dezbaterile pe tema excepțiilor invocate de apărarea tânărului și urmează să stabilească dacă le admite și trimite dosarul înapoi la procurorii bucureșteni sau dacă judecarea acestuia poate începe la Tribunal.

Instanța este la a doua amânare de pronunțare în cazul contestației avocaților făcută împotriva primei decizii de cameră preliminară.

Tribunalul București a dat undă verde începerii judecății în acest dosar dar a admis și sesizarea CCR cu excepții de neconstituționalitate invocate de apărătorii lui Iorgulescu jr.

„Cu privire la cererile de sesizare a Curții Constituționale a României cu cele două excepții de neconstituționalitate invocate de inculpatul IORGULESCU GINO MARIO:

Admite cererile, formulate de către inculpatul IORGULESCU GINO MARIO, prin apărător ales, de sesizare a Curţîi Constituţionale a României cu următoarele excepţii de neconstituţionalitate: - Excepția de neconstitu?ionalitate a prevederilor art. 168 alin. (12) din Codul de procedură penală, raportat la prevederile art. 20, art. 21 alin. (2), art. 26, art. 28 și art. 53 din Constituţie, precum și raportat la art. 6 și art. 8 din Conven?ia Europeană a Drepturilor Omului; - Excep?ia de neconstitu?ionalitate a prevederilor art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma ”în cursul judecă?ii” raportat la prevederile art. 21, art. 24 ?i art. 124 alin. (2) din Constituţie, raportat la art. 6 ?i art. 5 paragraf 2 ?i 4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 paragraf 4 din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European ?i a Consiliului din 22.05.2012, precum ?i raportat la art. 47 din Carta Drepturilor fundamentale din Uniunea Europeană. În baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sesizează Curtea Constituţională a României cu soluţionarea acestor excepţii. Fără cale de atac.

ÎI. Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul IORGULESCU GINO MARIO: Respinge că inadmisibilă cererea de schimbare a încadrării juridice din infrac?iunile prevăzute în art. 188 alin. (1) din Codul penal ?i art. 336 alin. (1) ?i (2) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal în infrac?iunile prevăzute în art. 188 alin. (1) din Codul penal ?i art. 336 alin. (1) ?i (2) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.

III. Cu privire la procedura prevăzută în art. 342 ?i urm. din Codul de procedură penală: În baza art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, respinge că nefondate cererile şi excepţiile invocate de către inculpatul IORGULESCU GINO MARIO. În baza art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3588/P/2019 din dată de 14.08.2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti privind pe inculpatul IORGULESCU GINO MARIO, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, prevăzută în art. 188 alin. (1) din Codul penal, ?i conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau altor substan?e, prevăzută în art. 336 alin. (1) ?i (2) din Codul penal, ambele în condi?iile art. 38 alin. (1) din Codul penal. În baza aceluiaşi text de lege, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul de urmărire penală nr. 3588/P/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul IORGULESCU GINO MARIO. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul IORGULESCU GINO MARIO la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 07.12.2020”, se arată în minuta instanței.

Din culisele unui omor sub influență...

Fiul fugar al fostului șef al LPF Gino Iorgulescu, Mario, a fost rugat insistent de numeroși prieteni ai săi prezenți la petrecerea la care se afla să nu plece nervos și băut cu mașina, se arată în actele dosarului de omor în care tânărul a fost arestat în lipsă pentru această faptă și recent și trimis în judecată.

STIRIPESURSE va prezenta detaliile acestui caz și de ce fapta lui Iorgulescu nu a rămas una de omor din culpă ci s-a transformat în una de omor și s-a obținut de către procurori mandat de arestare în lipsă a fiului fostului șef LPF.

Condus de gelozie prin ceața alcoolului

Potrivit datelor din dosar Mario Iorgulescu a mers în 7 septembrie 2019, cu câteva ore înainte de accidentul provocat, la o petrecere privată a unor prieteni ai săi.

Băiatul șefului LPF a consumat cantități mari de alcool, potrivit celor notate de procurori, iar la un moment dat a devenit foarte nervos.

„La data de 07.09.2019, în jurul orei 17:00 – 18:00, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul marca Aston Martin la o petrecere organizată la locuința familiei Toader, din sat Gulia, com. Tărtășești, jud. Dâmbovița.

Petrecerea, la care au participat membri și prieteni ai familiei Toader, a ținut până în jurul orei 23:00, când invitații fie au plecat, fie au mers la culcare în imobilul respectiv.

La petrecere inculpatul a consumat vin cu apă minerală, iar conform declarației martorei Toader Florentina totul a decurs normal până la ora 23:00, când inculpatul a primit un telefon în urma căruia a aflat că o prietenă se afla într-un club, fără știrea lui, fiind vorba de martora...., care tocmai încheiase o relație cu inculpatul”, se arată în dosarul transmis Tribunalului București.

Procurorii arată că Iorgulescu era gelos că fosta sa iubită nu l-a însoțit la petrecere ci a optat să meargă într-un club de noapte.

„Și după terminarea petrecerii, inculpatul a fost văzut de martori pe terasă cum se certa la telefon încontinuu cu domnișoara din club.

În jurul orei 02:00, întrucât inculpatul vorbea în continuare la telefon în modul arătat mai sus, martora Toader Florentina i-a cerut acestuia să îi promită că nu va pleca cu mașina în acea stare.

Martorei i-a fost foarte greu să se înțeleagă cu el, pentru că era nervos și țipa, fiind ea însăși nevoită să țipe la el pentru a-i atrage atenția, moment în care inculpatul i-ar fi promis că nu va pleca la volanul vehiculului.

Totuși probele au stabilit că inculpatul a plecat în jurul orei 02:50 spre București, la volanul autoturismului marca Aston Martin.

Aceasta este ora la care martora Dobrișan Raluca a fost trezită de un telefon primit de la inculpatul care era foarte nervos și care a anunțat-o că vine în București, întrebând-o dacă poate să rămână la ea în acea noapte.

S-a stabilit că motivul pentru care inculpatul se certa în seara respectivă cu martora Marzavan Maria a fost reprezentat de o criză de gelozie, întrucât martora era în Clubul Nuba din Parcul Herăstrău neînsoțită de inculpat, după ce anterior refuzase să vină la petrecerea organizată la familia Toader.

Inculpatul nu a putut fi înduplecat nici de martorul ..., care îi dăduse asigurări că nu are motive să fie gelos, inculpatul spunându-i în cele din urmă martorei că va veni și el în club”, se mai arată în dosar.

Astfel, se arată în dosar, pe fondul acestei situații, cu o alcoolemie de aproape 2 la mie și cu droguri de mare risc în sânge, fiul lui Gino Iorgulescu, Mario, s-a suit la volan și a pornit spre capitală.

Cu telefonul la ureche la 130 la oră

„Așadar, deși fusese rugat anterior de martori să nu plece cu autoturismul în acea stare, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului marca Aston Martin după ce consumase o cantitate considerabilă de alcool (concentrație de 1,96 g/l alcool pur în sânge la ora 05:06 și o concentrație de 1,76 g/l alcool pur în sânge la ora 06:06), după ce consumase cocaină (mostra de urină recoltată de la acesta la data de 08.09.2019, ora 05.42, testată cu metoda testului imunologic rapid, a furnizat rezultatul „pozitiv pentru cocaină”, având în sânge benzoilecgonină 0,013 µg/ml – un metabolit al cocainei) și într-o stare de furie pe fondul crizei de gelozie.

Inculpatul s-a deplasat în direcția Capitalei, cu scopul de a ajunge la Clubul Nuba, unde se afla martora Maria Marzavan, lăsând să se înțeleagă că intențiile sale erau unele ostile, drept dovadă că martora a plecat acasă la scurt timp după ce inculpatul a anunțat-o că vine în club.

Conflictul verbal al inculpatului cu martora Marzavan Maria a continuat și pe parcursul deplasării sale, inculpatul discutând cu aceasta telefonic timp de 122 de secunde începând cu ora 02:58:15, deci cu puțin timp înaintea coliziunii care a avut loc la ora 03:02:39 (explozia a survenit la 03:02:40)”, se mai arată în dosar.

Fugar cu acte în regulă...

Fiul fostului șef al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Mario Iorgulescu, este urmărit european, după ce în iunie 2020, Curtea de Apel București a stabilit definitiv arestarea acestuia în lipsă, în sensul în care instanța a respins contestația tânărului la mandatul de arestare în lipsă emis de Tribunalul București.

Decizia este definitivă și s-a pus în executare imediat în momentul în care persoana pe numele căruia a fost emis se află în custodia autorităților române.

Judecat pentru omor

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulesc, șeful Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost trimis în judecată pentru omor în luna august 2020.

Mario Iorgulescu a accidentat mortal un tânăr, în timp ce conducea beat și drogat, cu 160 km/h pe un tronson de drum pe unde se circula cu 50 km/h.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus, la data de 14 august 2020, trimiterea în judecată a inculpatului Iorgulescu Gino-Mario, pentru săvârșirea infracţiunilor de omor și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

În rechizitoriul transmis Tribunalului București anhcetatorii notează că la data de 08.09.2019, pe fondul unei crize de gelozie și într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l și fiind sub influența cocainei, intenționând să se deplaseze din sat Gulia, com. Tărtășești, spre un club din Parcul Herăstrău, mun. București, inculpatul Iorgulescu Gino-Mario a condus autoturismul marca Aston Martin model DBS cu o viteză ce depășea cu mult viteza legală de 60 km/h în localitate, pătrunzând pe culoarea roșie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecția dintre Șos. Chitilei și str. Teodor Neagoe, accelerând până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, urcând vehiculul cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de accelerație la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, pătrunzând pe contrasens și intrând în coliziune frontală, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu autoturismul marca Audi, condus de victima V.D.A., care a decedat pe loc, toate acestea în condițiile în care, din momentul în care a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, inculpatul nu a acționat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de accelerație era apăsată la maximum.

Procedând în acest mod, inculpatul a fost indiferent față de urmările acțiunilor sale, pe care le-a prevăzut și acceptat, punând în pericol participanții la trafic, lăsând producerea sau evitarea unei coliziuni pe seama hazardului și astfel ucigând-o pe victimă cu intenție indirectă.

Pentru stabilirea situației de fapt mai sus menționate, procurorii au avut în vedere, în principal, următoarele mijloace de probă: declarații martori, raport medico-legal de necropsie, buletine de analiză toxicologică și expertiza medico-legală toxicologică, imaginile surprinse de camerele de supraveghere video, expertiza criminalistică privind cauzele și împrejurările producerii coliziunii, precum și raportul de constatare privind datele informatice extrase din computerul de bord al vehiculului condus de inculpat.

O parte din actele de urmărire penală au fost efectuate pe teritoriul Italiei de către autoritățile judiciare italiene, în baza unor ordine europene de anchetă emise de autoritățile române.

Menționăm faptul că pe numele inculpatului a fost emis la data de 15.05.2020 un mandat de arestare în lipsă, în baza căruia Tribunalul București a emis un mandat european de arestare, cel din urmă fiind transmis la data de 19.05.2020 autorităților judiciare competente din Italia, țară în care inculpatul se află, în vederea arestării și predării acestuia către autoritățile judiciare române. Până în prezent, mandatul european de arestare nu a fost pus în executare.

Totodată, în cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor și sumelor de bani aparținând inculpatului, până la concurența valorii de 1.000.000 de euro.

Fugar cu „acte în regulă”

Fiul fostului șef al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Mario Iorgulescu, este urmărit european, după ce în iunie 2020, Curtea de Apel București a stabilit definitiv arestarea acestuia în lipsă, în sensul în care instanța a respins contestația tânărului la mandatul de arestare în lipsă emis de Tribunalul București.

Decizia este definitivă și se execută imediat în momentul în care persoana pe numele căruia a fost emis se află în custodia autorităților române.

La acest moment Mario Iorgulescu nu se mai află în România, el fiind scos din țară de către familie imediat după accidentul de mașină în care a provocat moartea unei persoane.

Tânărul a fost internat, spun surse judiciare pentru STIRIPESURSE, la clinici din Italia și mutat adesea pentru a îngreuna citarea acestuia de către organele judiciare italiene și române.

Aceleași surse atrag atenția că se poate spune la acest moment despre Mario Iorgulescu că este „un fugar” și că este evident refuzul de a răspunde pentru faptele sale în acord cu Codul penal și cel de Procedură Penală.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.