Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă vineri contestaţia primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, prin care solicită ridicarea sechestrului pus pe averea sa de procurorii DNA Ploieşti, în dosarul în care este cercetat penal pentru corupţie.
Procurorii DNA au pus sechestru asigurător până la concurenţa sumei de trei miliarde lei, echivalent a 670 de milioane euro, pe bunurile primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, şi ale celor trei apropiaţi ai săi implicaţi în dosar - Vlad Moisescu, Ioana Costescu şi Ion Brad.
Sechestrul a fost pus pe bunurile mobile şi imobile, acţiunile şi părţile sociale deţinute de cei patru, precum şi asupra sumelor existente în conturile bancare ale acestora.
În ultima declaraţie de avere postată în 2014, Andrei Chiliman a menţionat că deţine terenuri în Bucureşti, Predeal, Eforie Sud, comuna Verneşti (Buzău) - 11 ha forestier, Snagov, comunele Căpreni (16 ha) şi Ciorari (Gorj); iar soţia sa are terenuri în Bucureşti, Sinaia şi Comuna Fălciu (Vaslui).
De asemenea, cei doi copii ai familiei Chiliman au în proprietate terenuri în Bucureşti, Predeal şi comuna Verneşti (Buzău) - 14,5 ha arabil, 16,34 ha vie, 1,1 ha intravilan.
La capitolul clădiri, Chiliman are un apartament (400 mp) şi o casă (847 mp) în Bucureşti, soţia sa - două case în Bucureşti (663 mp şi 1.897 mp), iar cei doi copii - o casă în Bucureşti (1.200 mp), casă de vacanţă în Braşov (267 mp), un apartament în Bucureşti (210 mp), o casă la ţară în judeţul Buzău (1.827 mp).
Familia Chiliman mai deţine două maşini, bijuterii evaluate la 20.000 euro şi obiecte de artă de 150.000 euro, iar în conturile bancare sumele totale de 180.000 lei, 87.000 euro, 67.000 dolari şi 10.000 franci elveţieni.
Andrei Chiliman a fost pus sub acuzare săptămâna trecută de procurorii DNA din Ploieşti pentru constituire de grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă în formă continuată.
Potrivit DNA, începând cu anul 2004, după alegerile locale, la iniţiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracţional organizat, din care mai făceau parte Andrei Chiliman, Ioana Costescu şi Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupţie, care să genereze obţinerea unor comisioane cuprinse între 10% şi 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare unor firme. AGERPRES
Instanţa supremă judecă vineri o contestaţie a lui Chiliman faţă de sechestrul pus pe averea sa
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

26
VIDEO Grindeanu intră peste Bolojan după discuțiile cu patronii de firme din România: Afacerile se închid, e nevoie de măsuri urgente
26

1.125
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.125

2.826
PNL somează PSD pe tema ieșirii de la guvernare: „Există acum o fereastră de oportunitate pentru PSD să renunțe la această retorică”
2.826

3.157
Transfer din opoziție, în plină criză a coaliției - Deputatul Cristian-Emanuel Cîmpan trece de la POT la PSD
3.157

1.763
Laura Codruța Kövesi a solicitat ridicarea imunității pentru 11 deputați greci: Fraude masive cu fonduri europene
1.763

5.043
VIDEO România riscă să rateze un jalon-cheie din PNRR: Vizează toți bugetarii din țară
5.043

3.937
VIDEO PSD joacă tare: Grindeanu nu exclude schimbarea protocolului și aruncă în aer scenariul guvernării
3.937

75
Mihai Fifor (PSD): Premierul Bolojan recidivează grav aprobând Memorandumul privind Acordul Mercosur.Este momentul ca premierul-kamikaze să plece acasă
75

4.218
EXCLUSIV SURSE - Însemnele Ținutului Secuiesc dinamitează Coaliția de guvernare. Culisele scandalului iscat în plenul Senatului / VIDEO
4.218

1.638
VIDEO Grindeanu nu-l slăbește pe Ilie Bolojan: Coaliția nu funcționează așa cum trebuie, trebuie să se schimbe. Toată lumea se ceartă cu toată lumea
1.638

5.629
VIDEO Sorin Grindeanu lămurește scandalul corupției de la ARR: Eu țin în cutii de pantofi prețul la motorină! Dacă știam, îl reclamam eu
5.629

4.018
VIDEO Sorin Grindeanu neagă întâlnirea cu Nicușor Dan și lansează un scenariu exploziv: PSD poate să treacă în opoziție
4.018

1.594
Oana Gheorghiu le spune politicienilor că "oamenii nu se mai mulțumesc cu vorbe": "România e acum ca o navă aflată pe o mare în plină furtună şi cu un foc la bord"
1.594
















Comentează