Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Institutul Național de Statistică: 'Volumul lucrărilor de construcții, ca serie brută, a crescut cu 27,7% în primele zece luni din 2019'

constructii

Volumul lucrărilor de construcții, ca serie brută, a crescut cu 27,7% în primele zece luni din 2019 în comparație cu primele zece luni din 2018, se arată în datele publicate luni de către Institutul Național de Statistică (INS).

Pe elemente de structură, au avut loc creşteri la construcţiile noi (+32,9%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+25,1%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+0,3%).

Pe obiecte de construcţii, ca serie brută, au avut loc creşteri ale volumului de lucrări de construcții astfel: clădirile nerezidenţiale cu 40,0%, clădirile rezidenţiale cu 31,0% şi la lucrările de construcţii inginereşti cu 19,4%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut cu 22,9%, creştere reflectată în volumul lucrărilor de construcţii noi cu 29,0%, lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente cu 16,4% şi al lucrărilor de reparaţii capitale cu 1,1%.

Pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate evidențiază creșterea volumului lucrărilor de construcţii la clădirile nerezidenţiale cu 35,5%, clădirile rezidenţiale cu 29,9% şi la construcţiile inginereşti cu 13,9%

Vezi și: Prim-ministrul Orban face anunţul aşteptat: Legea bugetului de stat, prin angajarea răspunderii Guvernului dacă PSD nu face pe placul PNL

În luna octombrie 2019, comparativ cu septembrie 2019, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 1,3%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+17,8%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+6,3%). Lucrările de construcţii noi au scăzut cu 2,5%.

Pe obiecte de construcţii, seria brută indică o creştere a volumului clădirilor nerezidenţiale cu 19,9%. Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la construcţiile inginereşti şi la clădirile rezidenţiale cu 7,4%, respectiv cu 0,1%.

Ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al lucrărilor de construcţii a scăzut cu 3,3%. Scădere s-a înregistrat astfel: lucrările de construcţii noi şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-5,3% fiecare) şi la lucrările de reparaţii capitale (-0,2%).

Pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate indică o scădere a volumului lucrărilor de construcții la lucrările de construcții inginereşti cu 12,1% şi la clădirile rezidentiale cu 6,9%. Volumul lucrărilor de construcţii la clădirile nerezidenţiale au crescut cu 18,8%.

În septembrie 2019, comparativ cu septembrie 2018, volumul total al lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut cu 24,4%. Pe elemente de structură au fost înregistrate creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+46,9%), lucrările de construcţii noi (+21,1%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+0,1%).

Pe obiecte de construcţii, seria brută evidențiază creșteri ale volumului lucrărilor de construcţii astfel: clădiri nerezidenţiale cu 51,6%, clădiri rezidenţiale cu 20,5% şi la construcţii inginereşti cu 12,8%.

Ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 30,1%. Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+39,7%), lucrările de construcţii noi (+24,2%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+2,1%).

Pe obiecte de construcţii, seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate indică creșteri ale volumului lucrărilor de construcţii astfel: clădirile nerezidenţiale (+51,3%), clădirile rezidenţiale (+24,0% ) şi la construcţiile inginereşti (+16,7%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.