Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Insula filipineză Luzon, lovită de Taifunul Molave: 12 pescari au fost daţi dispăruţi

Captura video AFP
Taifun Filipine Yutu

Puternicul taifun Molave a lovit peste noapte partea sudică a insulei Luzon din Arhipelagul Filipine aducând ploi torenţiale şi vânturi puternice care au dus la întreruperea alimentării cu energie electrică. Doisprezece pescari au fost daţi dispăruţi, transmite luni Reuters, citată de AGERPRES.

Taifunul Molave, o furtună cu viteza vântului de 125 km/oră şi intensificări de până la 150 km/oră, a provocat inundaţii şi evacuarea a zeci de mii de filipinezi.

Deocamdată nu există informaţii despre eventuale victime, însă, potrivit autorităţilor, 12 pescari din provincia Catanduanes (coasta de est a Filipinelor) nu s-au mai întors de pe mare.

"Sunt dispăruţi de 24 de ore. Trebuiau să se întoarcă acasă de ieri, dinainte de prânz", conform unui reprezentant al Apărării Civile din Filipine.

Molave, cel de-al 17-lea taifun care loveşte Filipinele în acest an, îi urmează furtunii tropicale Saudel, care a produs inundaţii pe suprafeţe întinse în provincia Quezon din regiunea Calabarzon, la sud-est de capitala Manila.

În provincia Albay, 15.000 de persoane evacuate s-au putut întoarce la gospodăriile lor, însă multe zone au rămas inundate şi fără curent electric, potrivit guvernatorului Alfrancis Bichara.

Circa jumătate din populaţia de 107 milioane de locuitori a Filipinelor trăieşte în regiunea Luzon. Filipinele sunt lovite în medie de 20 de furtuni tropicale pe an.

Taifunul Molave urmează să părăsească Filipinele marţi dimineaţă îndreptându-se spre Vietnam, unde premierul Nguyen Xuan Phuc a emis deja avertizări către populaţie.

Provinciile vietnameze aflate în calea taifunului trebuie să fie pregătire să poată evacua, în caz de nevoie, circa 1,3 milioane de persoane, conform premierului vietnamez.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.