„Insula Iubirii” nu mai este doar un simplu reality show, ci un adevărat fenomen social care ține cu sufletul la gură sute de mii de români, transformând serile de început de săptămână în momente de socializare colectivă. În localuri și în grupuri de prieteni, episoadele emisiunii se urmăresc cu aceeași intensitate cu care alții privesc un meci de Champions League.
Psihologul ieșean Cristina Danilov explică, într-un interviu săptămânal pentru Ziarul de Iași, succesul uriaș al show-ului printr-un mecanism psihologic simplu, dar extrem de eficient. „Astfel de emisiuni oferă un tip de «dopamină ieftină», ușor accesibilă, care acționează ca o supapă de scăpare din rutina zilnică sau din presiunea realității în care trăim”, a precizat specialistul.
Potrivit acesteia, publicul găsește în astfel de formate un refugiu mental temporar, o lume paralelă în care dramele altora captează atenția și oferă o distragere de la propriile probleme.
Cum ne validează psihologic haosul de pe ecran
Danilov atrage atenția asupra mecanismului subtil de auto-validare care explică popularitatea acestor show-uri: „Unul dintre motivele pentru care aceste emisiuni au priză atât de mare este mecanismul subtil de auto-validare prin comparație. În mod inconștient, spectatorii ajung să se simtă mai bine cu viața lor observând haosul, greșelile și eșecurile altora. În fața unor comportamente impulsive, alegeri greșite sau reacții dramatice prezentate în show, privitorul capătă o senzație de superioritate sau, cel puțin, de ușurare. Gândul «măcar nu sunt în locul lor» oferă, la nivel inconștient, o formă de alinare, o consolare aproape terapeutică.”
De la rușine la admirație: noua „normalitate” mediatică
Psihologul avertizează că realitatea televiziunilor a schimbat radical percepția colectivă asupra valorilor: „Într-un peisaj media în care spectacolul este pus mai presus de autenticitate, comportamente precum scandalurile, agresivitatea verbală sau fizică, limbajul vulgar și atitudinile hipersexualizate nu doar că sunt tolerate, ci ajung să fie aplaudate și promovate ca parte dintr-o «normalitate» mediatică. Lucruri care altădată erau privite ca fiind rușinoase, inacceptabile sau marginale sunt acum întâmpinate cu indiferență sau chiar admirație, pe principiul «așa e lumea acum» sau «bine i-a făcut». Mai mult, participanții care afișează astfel de comportamente ajung adesea să fie recompensați social, deși în alte contexte aceleași gesturi ar fi aspru criticate sau sancționate.”
Când divertismentul devine adicție
Danilov avertizează că, atunci când vizionarea acestor emisiuni se transformă într-o nevoie compulsivă, putem vorbi de o problemă serioasă: „Atunci când o persoană devine anxioasă, iritată sau neliniștită în lipsa acestor emisiuni, iar vizionarea lor se transformă într-o nevoie compulsivă, asemănătoare unei adicții, este posibil să fie vorba despre o tulburare de control al impulsurilor.”
Mai mult, psihologul atrage atenția că acest tip de comparație poate avea și efecte negative: scăderea stimei de sine, apariția complexelor sau o percepție distorsionată despre normalitate și valoare personală.
„Reality show-urile nu sunt doar o formă de divertisment pasiv, ci un mecanism psihologic de echilibrare emoțională pentru un public adesea frustrat, obosit de atâtea informații politice, de haosul în care trăiește sau dezamăgit de propria viață”, subliniază Danilov.
În final, psihologul avertizează că, deși publicul consumă ceea ce i se oferă, este esențial ca vizionarea acestor show-uri să fie făcută cu măsură, pentru a nu deveni o evadare permanentă din realitate.
Comentează